Beneficiarul creditului este familia Stancu din Bucureşti, creditul fiind contractat pe numele doamnei Stancu, care este lector universitar.
Emil Boc a ţinut să felicite atât noi posesori ai locuinţei, cât şi BCR pentru deschiderea noii etape din programul Prima Casă. „Felicit familia Stancu pentru prima casă şi le urez să o stăpânească sănătoşi alături de fetiţa lor.  BCR a fost prima bancă ce a devenit operaţională şi ţin să-i felicit pentru viteza cu care s-au mişcat”, a spus premierul.
Totodată, Emil Boc a ţinu să precizeze că până în prezent sunt 12 bănci care şi-au manifestat interesul de a continua prin Prima Casă 4, din care patru deja au semnat cu Fondul de Garantare şi sunt pe deplin operaţionale. „Este vorba de BCR, Alpha Bank, CEC Bank şi BRD, care a semnat în urmă cu o oră”, a spus Boc
Prin intermediul contractului de credit semnat astăzi prin Prima Casă 4, familia Stancu va achiziţiona un apartament cu două camere în zona Titan. Creditul are o valoare de 58.000 euro, fiind contractat pe o perioadă de 30 de ani şi un avans de 5% (2.900 euro).
‘Patru bănci au semnat deja protocolul pentru ‘Prima Casă 4′ şi pot acorda credite. Este vorba despre BCR, CEC, Alpha Bank şi BRD. Cu alte opt vom încheia protocoale pentru acest program. În total, valoarea creditelor ce poate fi acordată se ridică la 1,4 miliarde euro, din care 700 milioane sunt garantate de Fond iar suma totală disponibilă prin program este de 1,6 miliarde euro’, a declarat Aurel Şaramet.
Dintre băncile mari prezente pe piaţa din România, numai Raiffeisen Bank nu s-a înscris în acest program.

Până în prezent au fost acordate peste 40.000 de credite pentru locuinţe în programul Prima Casă, însă, a precizat Aurel Şaramet, doar 3% din aceste credite au fost acordate pentru construirea unei locuinţe noi.

Care sunt condiţiile

În cadrul programului se pot achiziţiona locuinţe finalizate/ locuinţe nefinalizate, aflate în diverse faze de construcţie, destinate achiziţionării după finalizare sau locuinţe noi, destinate achiziţionării după finalizare construite în baza autorizaţiilor de construire eliberate după 22 februarie 2010. De asemenea, se pot construi locuinţe viitoare de către beneficiari individuali, în baza unei autorizaţii de construire eliberată după 22 februarie 2010.

Poate beneficia de credit Prima Casă 4 orice persoană fizică care nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia, nicio locuinţă, indiferent de modul şi momentul în care a fost dobândită, sau care deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 metri pătraţi.

Dobânda este variabilă şi este formată din Euribor la 3 luni plus o marjă de 3,75 % pentru clienţii cu istoric în relaţia cu BCR (marja este de 3,95 % pentru clienţii fără istoric).

Astfel, pentru un credit de 40.000 de euro, pe o perioadă de 30 de ani, rata lunară în acest moment (variază în funcţie de EURIBOR) este de 219.22 euro.

Clienţii trebuie să dispună de un aport personal (avans) de 5 % din preţul de achiziţie al locuinţei (care acoperă diferenţa dintre preţul de achiziţie al locuinţei rezultat din antecontractul de vânzare-cumpărare sau din documentele specifice procedurilor de licitaţie şi finanţarea garantată) ori din costul de construire (care acoperă diferenţa dintre valoarea din contractul de antrepriză şi finanţarea garantată). Banca acceptă până la 3 coplătitori şi nu se percepe comision de acordare credit sau comision lunar de administrare. Comisionul de rambursare anticipată este zero.

Creditul este garantat parţial de Fondul de Garantare a creditelor pentru IMM (FNGCIMM).