În cazul în care Dan Diaconescu nu achită preţul pe acţiuni, Guvernul ar putea numi un nou management la Oltchim, spunea săptămâna trecută premierul Victor Ponta. În plus, Guvernul este pregătit să dispună administrarea specială a combinatului și, în cel mult şase luni, să reia procesul de privatizare cu un investitor strategic.
Victor Ponta a subliniat că numirea unui admnistrator special la Oltchim nu înseamnă şi intrarea companiei în insolvenţă. Potrivit oficialului, Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească preţul pe acţiuni.
"Dacă plăteşte până luni, vom discuta mai departe toate procedurile legate de investiţii, gestionarea portofoliului de datorii şi Arpechim. În cazul în care nu plătește, suntem pregătiţi pentru numirea unui nou management, a unui administrator special pentru a opri contractele păguboase şi a discuta cu creditorii privaţi, precum Electrica şi băncile. Astfel, activitatea poate fi reluată printr-un sprijin guvernamental ca şi capital de lucru din fonduri de privatizare”, a subliniat Ponta.
Totuși, potrivit unor analiști economici, indiferent de ce se va întâmpla astăzi, când se va afla dacă Dan Diaconescu plătește pachetul de acțini câștigat la licitație sau nu, soarta Oltchim pare a fi una singură: insolvența. Cu un spectru major al falimentului, știut fiind că peste 90% dintre societățile autohtone intrate în insolvență sfârșesc prin faliment. Principala problemă a combinatului nu este doar plata salariilor restante și găsirea capitalului de lucru, ci datoriile și asigurarea materiei prime. Adică Arpechim, fără de care combinatul vâlcean degeaba își reia activitatea.
Pe de altă parte, salariaţii combinatului vâlcean nu şi-au pierdut speranţa că societatea la care lucrează ar putea fi cumpărată de un investitor strategic care să menţină locurile de muncă şi să preia rafinăria de la Piteşti. Astfel, cei 400 de angajaţi care au reluat protestele luni în faţa birourilor de pe platforma Râureni au rezerve în privinţa faptului că Dan Diaconescu ar achita suma licitată pentru preluarea combinatului.
”Să zicem că ar achita cele 45 de milioane de euro pentru activele combinatului. Dar apoi ce se întâmplă? Datoria de la Electrica nu a fost cumpărată şi nici cea de la AVAS. Mâine respectivii debitori ar bate la uşa noului acţionar şi ar cere plata datoriilor altfel ar solicita intrarea în insolvenţă a combinatului. De aceea mulţi oameni de aici nu au încredere în oferta lui Dan Diaconescu. Trebuia ca Oltchim să fie dorit de un investitor care să poată achita şi creanţele şi să aibă soluţii financiare şi pentru Arpechim”, a declarat Corneliu Cernev, liderul Comitetului de Criză, citat de Agerpres. Mai mulţi protestatari au înaintat şi o variantă ca ”statul să preia în întregime combinatul ca şi rafinăria la care dacă s-ar adăuga Oil Terminal”, putând astfel să se pună bazele unui ”concern de stat după sistemul Renault sau CEZ”.