Prima ședință a Guvernului din 2023, condus de premierul Nicolae Ciucă va avea loc, miercuri, 11 ianuarie, la Palatul Victoria. Pe ordinea de zi se află și proiectul de ordonanţă cu privire la instituirea unor măsuri de sprijin acordat categoriilor de persoane social vulnerabile, care sunt acoperite parţial din fonduri europene aferente politicii de coeziune 2014-2020, pentru compensarea preţului la energie.

De asemenea, ședinţa de Guvern are loc la doar o zi după ce coaliţia de guvernământ (PSD-PNL-UDMR) s-a reunit marţi (10 ianuarie) pentru prima dată în 2023. Reprezentanții coaliției au avut discuţii prealabile legate de actele normative ce urmează a intra pe masa Executivului miercuri, 11 ianuarie. Pe ordinea de zi se regăsesc mai multe proiecte de lege și de ordonanță.

Care sunt proiectele de lege de pe ordinea de zi a ședinței de Guvern

Proiect de lege: aprobarea participării României la runda de suplimentare a fondurilor Asociaţiei Internaţionale pentru Dezvoltare – IDA20;

Proiect de lege: participarea României la garanţiile acordate de statele membre pentru asistenţa macrofinanciară excepţională din partea Uniunii Europene, în temeiul Deciziei (UE) 2022/1628 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 septembrie 2022 care se referă la acordarea de asistenţă macrofinanciară excepţională Ucrainei şi consolidarea fondului comun de provizionare prin garanţii din partea statelor membre UE şi prin provizionare specifică pentru anumite datorii financiare legate de Ucraina, garantate în temeiul Deciziei nr. 466/2014/UE şi de modificare a Deciziei (UE) 2022/1201;

Proiect de lege: activitatea de prevenire a separării copilului de familie.

Care sunt proiectele de ordonanță de pe ordinea de zi din 11 ianuarie

Proiect de ordonanță: pentru aprobarea plăţii cotizaţiei financiare anuale cu privire la participarea Poliţiei Române, prin intermediul Poliţiei Rutiere, la Reţeaua Europeană a Poliţiilor Rutiere – ROADPOL, dar şi pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale din care România face parte.

Proiect de ordonanță: pentru modificarea art. 4(2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională şi ale persoanelor private de libertate.

Proiect de ordonanță: privind instituirea unor măsuri de sprijin suportate parţial din fonduri europene aferente politicii de coeziune 2014-2020, categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie