Capital.ro a luat opinia mai multor analişti, economişti sau oameni reprezentativi din domeniu, iar rezultatul nu este unul îmbucurător.
Semnale negative referitoare la evoluţia economică în primul trimestru au apărut încă din luna martie. Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, spunea că “România nu are cum să nu intre într-o recesiune statistică care să fie declarată la 31 martie. De fapt nu chiar peste câteva zile pentru că aşa e jocul statisticii. (…) Având două minusuri, un trimestru lângă un trimestru nu avem cum să scăpăm, vom fi în recesiune la 31 martie. Aşa cred eu.”
În urmă cu câteva zile, Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari din România arătau, într-un comunicat de presă, că estimările privind evoluţia economiei în primul trimestru al anului 2012 arată o posibilă creştere a PIB cu 1,1%, dar faţă de trimestrul I 2011. “Datele ajustate sezonier ar putea indica o contracţie a produsului intern brut cu 0,2% faţă de trimestrul anterior”, ceea ce, practic, înseamnă o recesiune tehnică. Totuşi, analiştii financiar-bancari se aşteaptă în acest an la o creştere de 1,2%, iar pentru anul viitor de 2,5%. Recent, şi Comisia Europeană a revizuit în jos estimările referitoare la evoluţia economiei româneşti, de la 1,5% la 1,2%.
Ce spun economiştii
Fost ministru al Finanţelor, Daniel Dăianu, în prezent consilier de stat în Guvernul Ponta, este optimist şi apreciază că în cel mai bun caz în primul trimestru am avut o stagnare a economiei faţă de ultimul trimestru din 2011, ceea ce înseamnă că nu am intrat în aşa-zisa recesiune.
Preşedintele Capital Partners, Doru Lionăchescu, este mai pesimist şi vede o evoluţie negativă în primul trimestru de 0,5% faţă de trimestrul anterior, iar pentru întregul an 2012 estimează o stagnare a PIB (0%). “Cei de la Comisia Europeană întotdeauna au supraestimat”, a menţionat Lionăchescu, întrebat cum comentează revizuirea indicatorilor de către oficialii de la Bruxelles.
La o evoluţie negativă se aşteaptă şi Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România. “Este foarte posibil să se fi înregistrat un PIB inferior celui din trimestrul IV al anului trecut. Acestea am văzut că sunt şi estimările experţilor, întrucât s-a înregistrat o încetinire a exporturilor şi, ceea ce este mai grav, prima scădere a industriei după luni întregi de creştere”, a spus Pârvan. Chiar dacă semnale sunt negative, secretarul general al AOAR spune că “nu trebuie să facem acum o catastrofă din acest lucru”. Pârvan estimează pentru acest an o creştere a economiei de 1,5% “dacă guvernul impune o minimă disciplină”.
Analistul Ilie Şerbănescu susţine că economia nu are cum să fie pe plus în primul trimestru în situaţia în care consumul de energie electrică a fost cu minus. “Este un indicator fizic, care nu poate rata nicio estimare” a spus serios Şerbănescu, fără nicio aluzie la declaraţia preşedintelui Traian Băsescu din urmă cu doi ani de zile la consumul de electricitate şi evoluţia economiei.
În ceea ce priveşte evoluţia economică pe tot anul, Şerbănescu spune că “România nu mai are potenţial de creştere mai mare de 1-1,5% din cauza structurii produsului intern brut”. “În ultimii ani a fost atât de forţat PIB-ul încât s-a ajuns ca 60-65% să fie reprezentat de consum. Economia fără economie se răzbună”, spune analistul.
La rândul său, analistul financiar Ionel Blănculescu spune că intrarea în recesiune nu înseamnă două trimestre consecutive cu minus, ci o scădere economică în funcţie de mai mulţi indicatori. “În primul trimestru al acestui an s-a înregistrat o descreştere economică şi nu o scădere economică. Aşa-zisa recesiune este doar o armă politică”.
Capital.ro te ţine la curent cu estimările-semnal privind evoluţia economică. Rămâi pe capital.ro pentru a afla mai multe detalii şi opiniile la cald a experţilor şi analiştilor.