Pământul nu este ameninţat de asteroidul gigantic Apophis care va trece la distanţă mică de planeta noastră în 2029, revenind apoi în apropierea Terrei în 2036, conform unui anunţ făcut joi de NASA care precizează că riscul de impact este mai mic de 1/1.000.000, transmite SPACE.com.
Asteroidul Apophis – care are dimensiunea a aproape patru terenuri de fotbal – a fost descoperit în iunie 2004 şi a trezit interesul comunităţii ştiinţifice după ce un studiu preliminar indica faptul că există un factor de risc de 2,7% de impact cu Pământul în 2029. Studiile care au urmat au exclus posibilitatea unui impact în 2029, însă au ajuns şi la concluzia că asteroidul botezat după zeul egiptean al distrugerii, va trece din nou pe lângă planeta noastră în 2036.
Noile observaţii au fost înregistrate miercuri, etapă la care a participat şi Observatorul Astronomic al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii ‘Răsvan Angheluţă’ Galaţi. Coordonatele asteroidului au fost apoi raportate către Minor Planet Center, organismul care se ocupă cu centralizarea şi calcularea orbitelor asteroizilor la nivel internaţional.
Astronomii au urmărit traiectoria lui Apophis în timp ce acesta se afla în apropierea relativă a Pământului, la o distanţă de aproximativ 15 milioane de kilometri.
"Conform datelor de care dispunem în prezent riscul de impact pentru anual 2036 este mai mic de 1/1.000.000, ceea ce ne permite să excludem eventualitatea unui eveniment violent", susţine Don Yeomans, managerul programului Near-Earth Object Program Office, din cadrul NASA.
Asteroidul Apophis va trece prin apropierea Pământului la 13 aprilie 2029, ajungând până la distanţa de 31.300 km de planetă, distanţă mai mică decât cea la care se află amplasaţi unii sateliţi geostaţionari (aproximativ 36.000 km). Aceasta va fi prima trece a unui asteroid de asemenea dimensiuni la o distanţă atât de mică de Pământ din istoria observaţiilor astronomice.
Tot miercuri, Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a anunţat că în urma observaţiilor realizate cu ajutorul telescopului spaţial Herschel, în specrtul infraroşu, asteroidul este cu 20% mai mare în diametru şi cu 75% mai masiv decât se estimase până în prezent. Conform noilor date, Apophis are diametrul de 325 de metri.
Sursa: Agerpres