Astra SA, liderul pieţei de asigurări din România, a notificat astăzi Bursa de Valori Bucureşti despre vânzarea către Generali Holding Vienna a unui pachet de 16% din acţiunile Generali Asigurări.
Tranzacţia de vânzare-cumpărare vizează un pachet de 207,5 milioane acţiuni emise de Generali Asigurări, cu o valoare nominală de 10 lei fiecare, respectiv de 20,75 milioane lei cumulat.
În prezent operaţiunea este supusă aprobării Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), conform prevederilor legale în domeniul pieţei asigurărilor.
Exitul Astra din acţionariatul Generali survine la numai două zile după ce Dan Adamescu a răscumpărat prin intermediul The Nova Group 27% din acţiunile Astra de la Uniqa, în schimbul a 25 milioane euro. După această tranzacţie Adamescu a ajuns să controleze 99,7% din acţiunile Astra.
Dacă exitul Uniqa din acţionariatul Astra s-a făcut în mod transparent pe bursă, rămâne de văzut dacă va fi comunicat preţul la care Astra a ieşit din acţionariatul Generali Asigurări.
Compania Astra a încheiat anul 2010 cu cel mai mare volum de prime brute subscrise din piaţă, de 1,08 miliarde lei, în creştere cu 34% faţă de 2009. Totodată, profitul Astra a crescut de peste 4 ori, până la nivelul de 25,3 milioane lei.