Astra Rail Industries anunţă preluarea principalelor active specifice producţiei de vagoane de marfă şi material rulant de la fabricile Astra Vagoane Marfa Arad, MevaDrobeta Turnu Severin şi Romvag Caracal. Aceasta este prima investiţie făcută în România de către investitorul privat german Thomas Manns, care a fost activ în Europa de Est în ultimii zece ani în mai multe domenii de business, inclusiv cel al camioanelor şi remorcilor.
Cu o capacitate anuală combinată de până la 5.000 de vagoane de marfă de diferite tipuri, şi cu hale de producţie ce acoperă o suprafaţă însumată de 357,000m2, Astra Rail Industries devine fabricantul de material rulant feroviar cu cea mai mare capacitate potenţială de producţie din Europa.
Această preluare declanşează procesul de recuperare a unui grup industrial care şi-a demonstrat în trecut capacitatea de a furniza produse de cea mai bună calitate pentru industria feroviară. Următoarele etape de dezvoltare vor urmări menţinerea standardelor care au adus apreciere internaţională fabricii Astra Vagoane Marfa, şi îmbunătăţirea calităţii produselor pentru a satisface cerinţele celor mai exigenţi clienţi. Scopul este de a readuce acest grup industrial în poziţia unui furnizor esenţial şide încredere pentru piaţa internaţională, pe termen lung.
Thomas Manns administrează Astra Rail Industries împreună cu o echipă germano-română de manageri experimentaţi, formată din CEO-ul companiei, Bernd Böse, şi COO-ul Fulger Popescu.
Bernd Böse are o experienţă de 30 de ani în industria producătoare de camioane şiremorci. A deţinut poziţii de management în companii din Germania, Rusia şi alte ţări, şi are mai mulţi ani de business în România. Prin preluarea actualei poziţii la Astra Rail Industries, Bernd Böse contribuie cu experienţa să în procedurile de fabricaţie industrială şi prin standardele înalte de management al afacerilor.
Fulger Popescu are o experienţă de peste 30 de ani în producţia de material rulant feroviar, dobândită la fabrici din România precum Meva Drobeta Turnu Severin şi Astra Vagoane Marfa Arad. Experienţa să directă cu forţa locala de muncă şi cunoaşterea profundă a culturii organizaţionale locale sunt foarte valoroase în complexul proces de conducere al noii companii.
Astra Rail Industries va reuni procesele de producţie din Arad, Caracal şi Drobeta Turnu Severin sub un management unic, integrat. Sediul companiei se află la Arad, care va fi centrul deciziilor operaţionale şi executive pentru toate cele trei unităţi de producţie.
Investiţii de 10 milioane de euro în primele 12 luni
Astra Rail Industries are în vedere investiţii immediate şi pe termen lung în echipamente, în calitatea produselor şi în design. Investiţiile iniţiale vor fi de până la 10 milioane de euro în primele 12 luni, pentru a ridica toate fabricile la standarde occidentale de calitate. Acestea se adaugă la investiţiile în noi echipamente de procesare realizate la toate cele trei fabrici în ultimii cinci ani.
“În ultima perioadă, clienţii ezitau să plaseze comenzi, din cauza stării de insolvenţă în care s-a aflat compania.Dar acum există un sentiment se încredere, şi clienţii au inceput deja să ne contacteze. Compania este gata să preia comenzi şi să beneficieze de revenirea care se simte pe piaţa internaţională,” a declarat Bernd Bose, CEO Astra Rail Industries.
Principala piaţă de distribuţie a companiei este Europa, dar în curând Astra Rail Industries va începe să fie prezentă pe pieţe noi, precumRusiasau Orientul Mijlociu. Ca jucător cheie în industria feroviară europeana, Astra Rail Industries va participa la Expoziţia Inno Trans, organizată în perioada 18-21 septembrie 2012 la Berlin.La acest eveniment compania îşi va prezenta câteva din cele mai reprezentative produse, inclusiv un vagon cisternă şi un boghiu.
Pentru a satisface toate cerinţele clienţilor, Astra Rail Industries acordă o atenţie deosebită calităţii produselor sale. Compania foloseşte unităţi de testare proprii pentru noile tehnologii, iar sistemul său de management al calităţii este certificat ISO 9001:2008, de către TUV.
Se fac angajări
În noua să structură şi sub noul management, Astra Rail Industries este hotărâtă să îşi continue buna colaborare cu furnizorii săi tradiţionali. Rămân esenţiale calitatea produselor, relaţia pozitivă cu furnizorii şi respectarea angajamentelor.
Compania dedică o atenţie specială politicilor de personal. În prezent, Astra Rail Industries are în total 1.500 de angajaţi, şi va continua să facă recrutări în perioada următoare. Cel puţin 200 de noi angajaţi se vor alătura companiei în viitorul apropiat, cei mai mulţi dintre aceştia la fabrica din Drobeta Turnu Severin.
Preluarea activelor de producţie feroviară de către Astra Rail Industries a început în octombrie 2011 şi s-a încheiat la începutul lui iulie 2012. S-a dovedit a fi una dintre cele mai complexe tranzacţii realizate în aceeaşi perioadă pe piaţa romanească a fuziunilor şi achiziţiilor şi va rămâne fără îndoială o achiziţie de referinţă a acestui an.
Procesul de preluare a acoperit mai multe jurisdicţii şi a fost realizat cu asistenţa oferită de următorii consultanţi: Muşat & Asociaţii, România, o firmă de avocatură de prim rang, cu o experienţă neegalată în fuziuni şi achiziţii;CMS Germania, Olanda, Elveţia şi Marea Britanie; Ensight Management Consulting, România.
“Această tranzacţie a fost cu siguranţă una din cele mai mari provocări, atât din punct de vedere al structurii legale, cât şi din perspectiva aspectelor practice pe care le implică lucrul cu un grup format din mai multe entităţi, cu mai multe discipline şi cu o intercalare a jurisdicţiilor. A fost necesar un efort extraordinar, un profund simţ al business-ului şi maturitate profesională pentru a conduce o echipă de 15 avocaţi care au dus acest exerciţiu unic până la un final reusit.” a declarat Gelu T. Maravela, lider de echipă şi partener la Muşat & Asociaţii.
Unităţile de producţie ale Astra Rail Industries
Arad, România. Producţie de vagoane de marfă şi boghiuri.
Fabrica din Arad şi-a început producţia în 1891. În cei peste 100 de ani de activitate a produs în principal material rulant, vagoane de marfă, de pasageri şi locomotive. De la înfiinţare, fabrica din Arad a produs peste un sfert de milion de de vagoane pe care le-a exportat în peste 35 de ţări din întreaga lume. Prin dezvoltări succesive, retehnologizări şi modernizarea liniilor de producţie, fabrica şi-a extins gama de produse, astfel încât în prezent unitatea din Arad poate produce majoritatea tipurilor de vagoane de marfă şi boghiuri de tip Y în halele sale, care acoperă o suprafaţă de 150,000m².
Drobeta Turnu Severin, România. Producţie de vagoane de marfă, mentenanţă şi reabilitare
Fabrica a fost înfiinţată în 1882şi a reprezentat un nume tradiţional în industria feroviară timp de peste 126 de ani. Halele de producţie ale acestei fabrici acoperă aproximativ 93,000 m² . Gama de produse include majoritatea tipurilor de vagoane, care sunt fabricate în concordanţă cu standardele locale şi VPI.
Caracal, România. Producţie de vagoane de marfă şi boghiuri, mentenanţă şi reabilitare
Fabrica a fost deschisă în 1973, a fost unul din cei mai mari producători de vagoane de marfă din lume şi a exportat produse în special în Europa de Est. În perioada să de vârf, fabrica avea 5.000 de angajaţi care lucrau în trei schimburi şi produceau 5.500 de vagoane pe an. Din 1973, fabrica a produs peste 70.000 vagoane noi, din care 50.000 au fost exportate în spaţiul fostei Uniuni Sovietice, în Franţa, Cehia, Slovacia, Hungaria s.a.m.d. Suprafaţa acoperită a fabricii este de de 114.000m².
Sursa foto: citynews.ro