AstraZeneca a anunţat miercuri, 10 februarie, că s-a asociat cu compania germană de biotehnologie IDT Biologika. Grupul farmaceutic britanic transmite că a luat decizia respectivă pentru a putea produce mai multe vaccinuri anti-COVID pentru Europa.
AstraZeneca își unește forțele cu IDT Biologika. Cele două laboratoare „examinează posibilităţile de accelerare a producţiei vaccinului AstraZeneca” în lunile următoare, transmite afp.com
Anunţul a venit în momentul în care AstraZeneca, care îşi dezvoltă vaccinul cu Universitatea Oxford, a fost criticată pentru întârzierile livrărilor către Uniunea Europeană, ceea ce a provocat o confruntare între Bruxelles şi Londra.
AstraZeneca își unește forțele cu IDT Biologika
Grupul britanic a declarat miercuri că a început să livreze pe 5 februarie primele 17 milioane de doze care vor fi administrate în următoarele săptămâni în UE şi care vor fi urmate de altele în martie.
Cu toate acestea, AstraZeneca încearcă să accelereze ritmul prin intermediul acestui parteneriat cu producătorul german „pentru a ajuta la vaccinarea imediată în Europa”. Acordul prevede creşterea capacităţii la o locaţie aparţinând IDT Biologika din Germania, în Dessau, pentru a produce milioane de doze pe lună până la sfârşitul anului 2022.
Această investiţie, ale cărei detalii nu au fost încă dezvăluite, ar trebui să permită producerea altor vaccinuri de acelaşi tip cu cel al AstraZeneca şi va face din laboratorul german unul dintre cei mai importanţi producători din Europa.
„Acest acord va ajuta foarte mult Europa să-şi mărească propriile capacităţi de producţie a vaccinurilor, ceea ce va permite să se răspundă la provocările actuale ale pandemiei şi să se garanteze o ofertă strategică în viitor”, a declarat Pascal Soriot, director general al AstraZeneca.
Încep programările pentru vaccinare
Începând de miercuri, 10 februarie, românii se pot programa pentru imunizarea cu vaccinul de la compania farmaceutică AstraZeneca. Astfel, începând de zi, sunt disponibile primele 200.000 de locuri. Dozele de vaccin AstraZeneca vor fi distribuite în 180 de noi cabinete de vaccinare.
Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, a anunţat că din 10 februarie se deschide posibilitatea de programare în platformă pentru cele 180 de cabinete noi de vaccinare, unde vor fi distribuite dozele de vaccin de la AstraZeneca.
„Aceste 180 de cabinete noi de vaccinare sunt distribuite la nivelul fiecărui judeţ, în funcţie de numărul persoanelor cuprinse între grupa de vârstă 18 şi 55 de ani, ţinând cont de faptul că acest tip de vaccin, la momentul actual, este recomandat pentru aceste grupe de vârstă. Sunt incluse aici atât persoane cu boli cronice din aceste grupe de vârstă, cât şi persoane care deservesc activităţi esenţiale. Modalităţile de programare sunt neschimbate”, a explicat el.
Valeriu Gheorghiţă a menţionat că, din 15 februarie şi până la sfârşitul lunii martie, pentru aceste 180 de cabinete de vaccinare vor fi disponibile aproape 500.000 de locuri. Primele 200.000 dintre acestea vor fi încărcate pe platforma de programare la vaccinare miercuri, probabil în cursul după-amiezii.
Luni, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că 180 de cabinete de vaccinare vor deveni operaţionale pentru vaccinarea cu AstraZeneca, iar imunizarea cu acest vaccin începe în 15 februarie.
Sursa foto: Dreamstime