Având în centrul strategiei de creştere exporturile, companiile europene descoperă că multilingvismul şi multiculturalitatea angajaţilor pot aduce venituri şi profituri mai mari. Proaspăt aderată la spaţiul economic european, România trebuie să joace aceeaşi carte dacă vrea să performeze.
Probabil că mulţi dintre cei care l-au auzit pe comisarul european pentru multilingvism Leonard Orban spunând că o parte din companiile europene pierd bani pentru că nu reuşesc să depăşească bariera limbajului în relaţiile cu partenerii au luat declaraţia ca pe o încercare a acestuia de a-şi întări rolul pe care vrea să îl joace la Bruxelles.
Dar, aruncând o privire pe studiul „Efectele deficitului de competenţe privind limbile străine în întreprinderi asupra economiei europene“, comandat de Comisia Europeană şi realizat de cercetători ai Centrului Naţional de Limbi din Marea Britanie, se poate constata că din cele 2.000 de întreprinderi chestionate, 11% au pierdut un contract ca urmare a lipsei competenţelor lingvistice. Dintre acestea, 91 de firme au pierdut contracte valorând, în medie, 0,2-0,5 milioane de euro. Cel puţin zece firme au pierdut fiecare câte un contract cu valoarea de peste un milion de euro. „Sondajul a identificat doar acele situaţii în care companiile aveau cunoştinţă de afacerea pierdută sau potenţial pierdută şi astfel suma reală poate fi mult mai mare“, subliniază autorii studiului. Dacă se extrapolează rezultatele studiului la nivelul tuturor întreprinderilor europene, se poate spune că cel puţin 945.000 de IMM-uri au pierderi din cauza lipsei de competenţă lingvistică, pierderi ce se pot cifra la peste 100.000 de euro pe an pentru fiecare caz. În total, ar putea fi vorba de nu mai puţin de o sută de miliarde de euro pe an.
Dacă luăm în calcul faptul că aproape jumătate din întreprinderile europene care au constituit eşantionul studiat de britanici au declarat că planifică intrarea pe noi pieţe de export în următorii trei ani, se poate trage concluzia că pregătirea angajaţilor din companii în ceea ce priveşte cunoştinţele de limbi străine, şi mai ales cele aplicate pe business, devine la fel de importantă ca şi costul forţei de muncă sau cel logistic.
Nu doar în România, ci şi în restul Europei, filosofia „do it yourself“ pare să fie abordarea corectă. Persoanele cu influenţă la nivel naţional au fost întrebate dacă aveau cunoştinţă de iniţiative sau politici disponibile întreprinderilor la nivel naţional, cu scopul de a creşte nivelul sau cantitatea competenţelor lingvistice. „Doar 50% aveau cunoştinţă de astfel de politici şi dintre aceştia nici unul nu consideră politicile ca fiind eficiente“, atrag atenţia britanicii.
Abordarea strategică privind comunicarea multilingvă, numirea vorbitorilor de limbă maternă, angajarea de personal cu competenţe lingvistice şi utilizarea serviciilor oferite de traducători şi interpreţi rămân principalele modalităţi identificate pentru a doborî barierele generate de incompatibilităţile lingvistice.
Merită investiţia? „O întreprindere mică sau mijlocie care investeşte într-unul sau mai multe din aceste patru elemente, realizează vânzări la export în proporţie de 44,5% mai mult decât una care nu face aceste investiţii“, mai subliniază cercetătorii Centrului Naţional de Limbi din Marea Britanie.
Dacă la nivelul IMM-urilor europene engleza este cea mai „cerută“ limbă străină pentru comunicarea în afaceri, în cazul multinaţionalelor, limba spaniolă şi alte limbi universale reprezintă o prioritate semnificativ mai mare. La fel, în cazul companiilor care se extind spre estul Europei, germana şi rusa vorbită la nivelul angajaţilor devin o necesitate din ce în ce mai curentă.
Cine va câştiga, în mod colateral, de pe urma „cursei înarmării“ cu noi abilităţi lingvistice a companiilor, pe lângă profesorii şi autorii de cursuri de limbi străine pentru afaceri? Emigranţii, spune Comisia Europeană, chiar cu titlu de recomandare.
Afacerile "traduse" îţi pot strica socotelile
Uneori, translatorii pot încurca termeni tehnici esenţiali în cadrul negocierilor
Şi fără să ştii un cuvânt în limbi străine se pot face afaceri fructuoase cu parteneri străini. Totuşi, vei trăi mereu cu bănuiala că ar lucrurile ar fi stat chiar şi mai bine dacă ai fi putut să negociezi direct, fără translatori.
„Ne-ar interesa o mie de bucăţi. Care ar fi preţul pentru această cantitate?“, spune Cristian Oprea, uitându-se întrebător către interlocutorul său, un om de afaceri chinez aşezat de partea cealaltă a mesei. Discuţia are loc într-un restaurant din Beijing, iar fiecare dintre cei doi este flancat de câte un translator. Unul traduce din română în engleză, iar celălalt din engleză în chineză. „În felul ăsta, chiar dacă eu nu ştiu decât câteva cuvinte în engleză, iar chinezul nici atât, reuşim să ne înţelegem“, explică bărbatul. Oprea, un om de afaceri din Transilvania, importă produse din China de mai bine de zece ani. „De fiecare dată vin cu translatorul după mine. E mai costisitor, conversaţia durează mult mai mult decât dacă am vorbi aceeaşi limbă, dar n-am ce face. Nu-i vina mea că la şcoală am făcut franceză şi germană, şi nici pe alea atât de bine încât să le vorbesc“, explică el.
Nici bucureşteanul Vlad Tudor, patronul unei agenţii imobiliare, nu este tocmai un poliglot, deşi cam 90% din clienţii săi sunt străini. „Din şcoală ştiu franceză şi rusă cât să nu mor de foame dacă ajung în vreo ţară unde se vorbesc limbile astea. Am făcut acum câţiva ani nişte cursuri de engleză şi, cu ce am mai prins de pe la televizor, pot spune că înţeleg cam 50% din ce se vorbeşte. Dar asta nu e deloc suficient când porţi o discuţie, mai ales atunci când vrei să convingi pe cineva să cumpere ceva“, spune el. Oricum, asta nu l-a împiedicat să intermedieze, anul trecut, afaceri de peste zece milioane de euro. „Singurul regret pe care îl am este că translatorul nu este în stare să transpună în engleză exact ceea ce spun eu în română. Sunt un orator destul de bun, ştiu să învârt cuvintele şi cred că aş câştiga mult mai mult dacă aş şti bine de tot engleză. Însă, la 45 de ani, cred că e cam târziu să mai învăţ“, declară Tudor.
Cei doi fac parte din cei 53% din românii care au declarat, în cadrul unui sondaj efectuat de Comisia Europeană la sfârşitul lui 2005, că nu pot purta o conversaţie în altă limbă decât cea maternă. Procentajul este superior mediei europene de 44%. În ceea ce priveşte poligloţii autohtoni, 6% dintre noi consideră că ştiu cel puţin trei limbi străine pe lângă cea maternă, 21% că ştiu cel puţin două limbi străine, iar 20% că ştiu cel puţin una.
„După mine, în afacerile internaţionale, cunoaşterea a cel puţin o limbă străină, dacă nu chiar a două, este vitală. Desigur, te poţi descurca cu translatorii, dar, de cele mai multe ori, aceştia sunt nişte roboţei, care nu stăpânesc termenii tehnici şi nici nu reuşesc să ţină ritmul pe parcursul unei conversaţii ce poate dura câteva ore“, spune secretarul executiv al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Cristian Pârvan. El crede că un businessman are nevoie de contact direct cu cel cu care negociază, are nevoie să înţeleagă nunanţele într-o discuţie şi, nu în ultimul rând, are nevoie să facă o bună impresie în timpul comunicării informale (de exemplu, atunci când merge la restaurant sau la golf împreună cu partenerii străini).
Cunoştinţe vitale
«După mine, în afacerile internaţionale, să ştii cel puţin o limbă străină, dacă nu chiar două, este cu adevărat vital. Desigur, te poţi descurca cu translatorii, dar, de cele mai multe ori, aceştia nu stăpânesc termenii tehnici.»
Cristian Pârvan, secretarul executiv al AOAR
Lipsa de cunoştinţe costă bani grei
În jurul nevoii crescute de învăţare a limbilor străine, s-a dezvoltat o adevărată industrie
Nevoia de comunicare cu parteneri de afaceri, angajatori sau clienţi străini îi sileşte pe compatrioţii noştri să plătească pentru a deveni poligloţi.
În 1990, românii nu erau deloc pregătiţi pentru contactul cu străinii. Engleza, limba cea mai vorbită pe glob, era pe locul al treilea ca răspândire în şcolile autohtone, după franceză şi rusă. În plus, sistemul de învăţământ stimula foarte puţin sau chiar deloc deprinderea practică a altor idiomuri, astfel încât, la sfârşitul şcolii, cineva care îşi dăduse silinţa se trezea că ştie foarte multă teorie şi o groază de cuvinte şi forme gramaticale învechite. Mai mult, limbile străine nici nu puteau fi prea mult exersate după aceea.
Presă şi literatură în engleză, franceză sau germană erau greu, dacă nu chiar imposibil de găsit, iar turiştii străini ajunseseră o raritate în anii ‘80 şi, oricum, nu era deloc recomandabil să stai de vorbă cu ei, dacă nu vroiai să „dai cu subsemnatul“ la Securitate. Cât despre turismul extern, era greu accesibil şi se făcea, oricum, în ţările socialiste, unde situaţia limbilor străine era similară.
Şaptesprezece ani mai târziu, lucurile s-a schimbat radical. În şcolile din România, engleza este principala limbă, iar alături de „clasicele“ franceză, rusă, germană, spaniolă şi italiană s-au introdus japoneza, chineza şi portugheza. „Strategia de predare s-a schimbat foarte mult. Opţional, elevii pot începe să înveţe limbi străine din clasa întâi. În plus, predarea poate avea loc intensiv sau chiar în sistem bilingv“, explică inspectorul şcolar general Svetlana Apostoiu.
Pentru cei care nu mai au şansa să profite de schimbările din sistemul educaţional, există o mulţime de soluţii. „International House este o reţea de centre de limbi străine prezentă în patruzeci de ţări, printre care şi România. Aici oferim în principal cursuri de engleză atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, dar profesorii noştri predau şi alte limbi“, explică Victor Căplescu, directorul de marketing şi vânzări al IH. El spune că firma sa este lider de piaţă în ceea ce priveşte engleza de afaceri (cu circa 400-500 de cursanţi lunar) şi că deţine cam 80% din piaţa de cursuri de limba română pentru expaţi. „Primul nostru student a fost Jonathan Scheele (fostul şef al delegaţiei CE la Bucureşti, n. red.). A fost o provocare, dar nici pe departe atât de mare ca cea căreia îi vom răspunde în viitorul apropiat, respectiv predarea englezei la nivel intermediar pentru 7.000 de angajaţi ai unei mari companii“, afirmă Căplescu.
Interact este o companie care activează în acelaşi domeniu. „În ultimii ani am observat o creştere substanţială a nevoii de training pe partea de comunicare de afaceri în limbi străine. Noul val de angajaţi are un bagaj destul de bun în ceea ce priveşte limbile străine, de aceea nevoia de specializare a limbii (în diverse domenii, cum ar fi juridic, financiar, IT, vânzări, marketing) este din ce în ce mai pregnantă. Clienţii noştri solicită cel mai mult flexibilitate în locaţie şi program“, spune Laura Solomonescu, account manager la Interact.
Directorul firmei, Georgeta Dendrino, arată că circa 60% din cursurile achiziţionate de clienţi sunt dedicate angajaţilor, în 80% din cazuri dezvoltarea profesională a angajaţilor existenţi reprezintă principala motivaţie a companiilor care apelează la serviciile Interact, iar decizia pleacă, în cele mai multe cazuri, de la directorul de resurse umane.
Şi româna este căutată
«Oferim cursuri de limbi străine pentru români, dar şi cursuri de română pentru expaţi. Primul nostru student la această categorie a fost Jonathan Scheele, fostul şef al Delegaţiei Comisiei Europene.»
Victor Căplescu, director de marketing şi vânzări, International House
