Informații de ultimă oră venite din Statele Unite ale Americii. Un atac armat a avut loc la o școală din Texas, unde 19 elevi și doi profesori și-au pierdut viața.
UPDATE: 19 copii și doi adulți au fost uciși de un tânăr de 18 ani, care a fost împușcat mortal de polițiști. Băiatul își cumpărase arme de ziua lui. Înainte să plece de acasă, și-a ucis bunica. Apoi a intrat într-o școală primară, în care învață copii cu vârste între 6 și 10 ani, și a deschis focul, la întâmplare.
Știre inițială:
Un atac armat s-a produs în cursul după amiezii de marți la o școală din statul american Texas. Anunțul a fost făcut de autoritățile locale, iar ulterior a fost confirmat și de guvernatorul statului Texas, Greg Abbott, care a venit cu câteva detalii în acest sens.
Potrivit acestuia, în urma atacului armat produs ieri, cel puțin 14 elevi au fost uciși. De asemenea, un profesor și-a pierdut și el viața în timpul atacului. Referitor la cel care a comis masacrul, se pare că autorul atacului a fost în final împușcat mortal de agenții de poliție.
Cel puțin 15 persoane au fost ucise în urma atacului
Școala unde s-a produs tragedia este situată în orăşelul Uvalde, la aproximativ 150 de kilometri vest de oraşul San Antonio. Potrivit guvernatorului statului Texas, atacul nu a avut ”niciun sens”, iar victimele au fost ucise ”într-un mod oribil”.
„Atacatorul a împuşcat şi a ucis, în mod oribil şi fără niciun sens, 14 elevi şi un profesor”, a declarat guvernatorul statului Texas, Greg Abbott, citat de agenţia The Associated Press.
Până să fie lichidat de autoritățile americane, autorul atacului a mai rănit și doi agenți de poliție, care acum din fericire sunt în stare stabilă. Pe de altă parte, în urma schimburilor de focuri, alți 13 elevi au fost internați de urgență la spital.
În același timp, o femeie în vârstă de 66 ani a ajuns și ea la spital, iar la momentul actual este într-o stare critică.
Autorul atacului armat avea doar 18 ani
În ceea ce îl privește pe autorul atacului, este vorba despre un băiat în vârstă de doar 18 ani, care în final a fost ucis de agenții de poliție care nu au avut o altă alternativă. Astfel, în momentul de față autoritățile americane încearcă să afle motivul real care a declanșat un astfel de masacru.
Menționăm faptul că atacul armat de la școala din Texas a venit la mai puţin de două săptămâni după un incident similar produs într-un supermarket din oraşul Buffalo, statul New York, unde zece persoane și-au pierdut viața.
Și președintele Joe Biden a fost informat despre tragicul incident, a anunțat Karine Jean-Pierre, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe. La acel moment, liderul american revenea din turneul efectuat în Asia, adaugă sursa citată.