Bărbaţi înarmaţi, presupuşi jihadişti, au luat 170 de persoane ostatice, vineri dimineaţă, la Hotelul Radisson din Bamako (din capitala Mali), după ce au atacat clădirea, relatează AFP.
UPDATE 13.00 : Trei ostatici au fost uciși
Forţele de securitate maliene au lansat vineri o operaţiune asupra Hotelului Radisson din Bamako, unde 170 de persoane au fost luate ostatice de bărbaţi înarmaţi, transmite AFP. Ministerul malian al Securităţii Interne a declarat că cel puţin trei ostatici au fost ucişi de atacatori.
Purtătorul de cuvânt al ministerului, citat de AFP, a precizat că 10 persoane au fost evacuate din imobil.
Conform Reuters, operaţiunea forţelor maliene beneficiază de sprijin logistic din partea Franţei, în condiţiile în care o sursă apropiată preşedintelui francez Francois Hollande a declarat, citată de Reuters, că printre ostatici se numără şi cetăţeni francezi.
Potrivit postului FranceTv Info, este vorba de doi atacatori înarmaţi. Hotelul se află chiar în centrul capitalei Bamako, într-o zonă unde se află mai multe ministere şi unde locuiesc diplomaţi străini.
'Dis-de-dimineaţă s-au auzit focuri de armă. Se pare că este vorba de o tentativă de a lua ostatici. Poliţia se află la faţa locului şi încercuieşte zona', a declarat o sursă de securitate pentru Reuters, care a adăugat că poliţia a creat un perimetru de securitate în jurul hotelului.
Potrivit unor surse citate de Mali Actu, bărbaţi înarmaţi au deschis focul asupra paznicilor hotelului şi au intrat în hotel, care are 190 de camere. Schimbul de focuri 'are loc la etajul şapte, jihadiştii sunt pe cale să deschidă focul pe culoar', a declarat o sursă de securitate, citată de AFP.
O sursă maliană în domeniul securităţii a declarat că atacatorii au intrat în incinta hotelului la bordul unui vehicul cu numere de înregistrare diplomatice.
Agenţia de presă Reuters relatează că, potrivit unor martori, poliţia maliană a înconjurat hotelul şi a blocat străzile de acces către acesta.
Ambasada SUA la Bamako a scris pe Twitter că 'a aflat că este în desfăşurare o operaţiune cu focuri de armă la Hotelul Radisson' şi le-a recomandat cetăţenilor americani din capitala maliană să nu iasă pe stradă.
Pe 7 martie, un atentat la un restaurant din Bamako s-a soldat cu 5 morţi, dintre care un francez şi un belgian. Atacul, primul de acest fel comis în capitala statului Mali, a fost revendicat de o grupare islamistă. AGERPRES