Atac cu drone asupra podului din Crimeea
Autoritățile anunță că Rusia a doborât vineri seară, în Marea Neagră, trei drone navale ucrainene. Se pare că acestea vizau podul din Crimeea.
„Pe 2 septembrie, în jurul orei 2.20, ora Moscovei, a fost distrusă în Marea Neagră cea de-a treia navă semisubmersibilă ucraineană fără echipaj uman, trimisă de regimul de la Kiev pentru a efectua un atac terorist asupra podului din Crimeea”, a anunţat Ministerul rus al Apărării pe Telegram.
Nu este primul atac cu drone de acest fel. Pe 12 august, două atacuri cu rachete ucrainene au fost dejucate peste acest pod strategic din strâmtoarea Kerci.
În iulie, un astfel de atac a provocat pagube imense la secţiunea rutieră a podului, care este, de asemenea, folosită pentru a transporta echipamente militare pentru armata rusă care luptă în Ucraina.
Podul din Crimeea a fost construit la ordinul lui Vladimir Putin în urma anexării peninsulei Crimeea în 2014. Acesta a fost inaugurat în 2018 de Vladimir Putin.
Podul este realizat din beton de 18 kilometri și este format din două structuri paralele, una rezervată traficului rutier şi cealaltă pentru traficul feroviar.
Rusia va fi atacată
Mai multe atacuri cu drone au fost lansate împotriva regiunilor rusești în ultimele săptămâni, iar Mykhailo Podolyak a declarat că acest lucru arată că războiul se mută treptat în țara lui Vladimir Putin.
El a precizat că toate aceste atacuri cu drone pe teritoriul rusesc se vor intensifica în următoarea perioadă.
„În ceea ce privește Rusia … există un număr tot mai mare de atacuri cu drone neidentificate lansate de pe teritoriul Federației Ruse, iar numărul acestor atacuri va crește”, a declarat consilierul prezidențial.
„Pentru că acesta este stadiul războiului … când ostilitățile sunt transferate treptat pe teritoriul Federației Ruse”, a adăugat el, potrivit SkyNews.
Podolyak a exclus deocamdată discuțiile de pace, afirmând că orice negocieri ar însemna o „capitulare” din partea Ucrainei.
Atacurile cu drone asupra Rusiei au crescut brusc în amploare în ultimele zile, iar la începutul acestei săptămâni, am asistat la cel mai mare atac de până acum. Șase regiuni rusești au fost lovite într-o singură noapte, cu avioane de transport distruse și un aerodrom militar incendiat.
Declarații contradictorii privind atacurile
Marți seară, Mihail Vedernikov, guvernatorul din Pskov, a raportat un atac cu drone ucrainene. Martorii au susținut că au văzut între 10 și 20 de drone lovind un aerodrom din regiunea de frontieră rusă, în apropiere de Estonia.
Miercuri dimineață, Ucraina a afirmat că a distrus complet patru avioane și a avariat altele. Oficialii din domeniul securității au declarat vineri că atacul a fost lansat din interiorul teritoriului rus.
„Da, patru avioane de transport IL-76 au fost distruse în Pskov, pe un aerodrom. Nu mai pot fi reparate. De asemenea, alte câteva dintre aceste avioane sunt avariate”, a declarat miercuri Andriy Yusov, un purtător de cuvânt al serviciului militar GUR din Ucraina.
Rușii l-au contrazis însă, afirmând că cele patru avioane au fost doar avariate.
„Ca urmare a atacului cu drone, patru avioane IL-76 au fost avariate. A început un incendiu, două aeronave au fost cuprinse de foc”, a declarat presa de stat rusă, citând serviciile de urgență.