Emil Boc a atacat virulent Guvernul condus de Viorica Dăncilă, acuzând subfinantarea administratiilor locale. Primarul municipiului Cluj, participă a participat, marti, la ședința Asociației Municipiilor din România
Primarii vor prezenta o listă cu nemulțumiri Guvernului. Ei acuză lipsa de consultare în realizarea proiectului de buget pentru 2019 și subfinanțarea administrațiilor locale. Primarul Emil Boc susține că, dacă se iau bani de la primării, nu mai există fonduri pentru realizarea obiectivelor dorite de cetățeni. „Nu doresc nici eu, nici alții să mai fim văduviți de resurse financiare. Cele mai mari probleme sunt la nivelul orașelor. Dacă și iau bani, cu ce se realizează aceste obiective? E nevoie de mai multe resurse la autoritatea locală că e prima care stă în fața cetățenilor”, a declarat Emil Boc.
Asociația Municipiilor din România (AMR) a decis convocarea Comitetului Director marti, 29 ianuarie, la ora 15:00, în contextul informațiilor apărute în spațiul public privind prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2019. Într-o scrisoare deschisă adresată prim-ministrului, AMR atrage atenția că a cerut, în repetate rânduri, demararea procesului de consultare a structurilor asociative, pentru identificarea unei soluții privind finanțarea administrației publice locale în anul 2019, conform programului de guvernare 2018-2020, dar și promisiunilor anterioare ale Guvernului. AMR subliniază că este pentru prima oară în istoria asociației când solicitarile de dialog adresate Guvernului României, pe teme care privesc în mod direct funcționarea administrației publice locale, sunt refuzate, astfel încât la niciuna dintre cererile transmise nu s-a primit vreun răspuns, de orice natură, de la echipa guvernamentală.”Ne aflăm acum la sfârșitul lunii ianuarie 2019, fără să avem în dezbatere publică un proiect de Lege a bugetului de stat pe anul 2019, deși aflăm din presă că Guvernul va adopta acest proiect până joi, 31 ianuarie a.c. Tot din surse neoficiale sunt și speculațiile referitoare la cotele din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei UAT, ce urmează sa fie alocate prin Legea bugetului de stat pe anul 2019”, se spune în comunicat.