Atac dur la guvernul Orban! Gabriela Firea pune biciul pe miniștrii liberali: Intram în greva foamei dacă eram în locul lor

Primarul Capitalei a vorbit despre alocații și ce ar trebui să facă Guvernul pentru a face rost de bani pentru copii. Gabriela Firea consideră că miniștrii liberali sunt mai preocupați de social media și apariții tv decât de cetățeni.

Aceasta mărturisește că dacă ar fi fost ministru al Muncii intra „în greva foamei” la ușa premierului Ludovic Orban până majora alocațiile. De asemenea, Gabriela Firea nu înțelege cu ministrul Muncii nu este interesată de acest proiect foarte important și pierde timpul pe la televiziuni și postări pe Facebook.

„Dacă eram ministru al Muncii, mă așezam la ușa domnului Orban și nu mai plecam de acolo. Intram în greva foamei. Să se majoreze alocațiile copiilor! Cum poți să fii ministru Muncii și să nu te intereseze un proiect atât de important? Să îți pierzi timpul prin interviuri la televiziuni, evenimente politice și postări pe Facebook și să nu te doară sufletul că pensionarii au avut un nivel de așteptare pentru pensia minimă, punctul de pensie. De asemenea, așteptau data de 1 septembrie când trebuia să se întâmple ceea ce PSD a promis și a implementat. Rămâne un vis! PNL răspunde în șabloane! Ei spun că se vor mări pensiile prin lege, dar legea poate fi modificată oricând prin OUG”, a declarat Gabriela Firea.

Primarul Capitalei mai spune că ministrul Finanțelor se împrumută și îndatorează zilnic și trebuie să facă rost de bani pentru alocații și pensii.

„Să se găsească bani pentru majorarea alocațiilor. Domnul Cîțu se împrumută și ne îndatorează zilnic , pe noi și copiii noștri, trebuie făcut rost de bani pentru majorarea alocațiilor și pentru pensionari!”, a completat Gabriela Firea în emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3.