Avocatul Gheorghe Piperea lansează critici dure la adresa BNR într-o postare pe pagina sa de Facebook. Acesta a scris un mesaj cu privire la modul în care s-a devalorizat leul față de euro și dolar și cine ar avea de câștigat de pe urma acestui lucru.
”Banca centrala face profit din devalorizarea leului fata de dolar si euro, adica din scaderea puterii de cumparare a leului, adica din instabilitatea preturilor (inversul obiectivului sau legal), si presa “de specialitate” declara ca birocratii care au facut posibila aceasta mare realizare sunt niste “genii”. Chiar seful lor suprem ii stanteaza cu apelativul “briliante” (ma intreb daca s-or indeletnici si ei cu niscaiva prafuri, ca celalalt briliant, din fotbal, Adi Mutu).” scrie Gheorghe Piperea.
”Este, intr-adevar, genial sa faci bani din saracirea populatiei, din redistribuirea injusta a averilor si din dezechilibrarea voita a economiei nationale. Sa mai si primesti bonusuri pentru un asemenea mega – esec e chiar epocal.
Nu va oripilati, ci aplaudati: e vorba de un bonus de esec de 20% din suma reprezentand “profitul” BNR pe 2018, adica cca 45 mil euro dintr-un total de cca 225 mil euro; din aceasta suma, cea mai mare parte va fi destinata membrilor CA al BNR, directorilor fideli vechii-noii conduceri si sutelor de consilieri veniti din toate partidele si din toate familiile celor care detin controlul economiei si al societatii noastre “democratice”. Poate va starneste un pic de revolta, dar numai un pic: trebuie sa stiti ca aceste bonusuri foarte meritate sunt si scutite de impozite si contributii si ca, in plus, geniile si briliantele de la BNR se pot imprumuta la BNR cu dobanda legala (2,5%), fara alte costuri, care voua va umfla DAE la 12-15%.
Noi, astia, in privat, platim 2/3 din venituri la stat, cu titlu de impozite, taxe si contributii. Si incasam, dupa ce ne spargem capul si ne epuizam energia pe un an, onorarii sau bonusuri de succes. Esecul, chiar daca nu ne este imputabil, ne “aduce” toata “stima” societatii si multiplele “laude” ale anal-istilor financiari si bancari. Dar cine suntem noi sa criticam niste genii, briliante si zeitati?
Ca sa fie clar pentru cei care nu au citit presa “de specialitate” sau care au citit doar titlurile referitoare la aceste “genii”: profitul de cca 225 mil euro facut de BNR pe anul 2018 este din speculatii pe cursul valutar, din care leul a iesit “intarit. Fata de dolar, leul s-a devalorizat cu vreo 4,5%, iar fata de euro, cam cum 3 si ceva…” a conchis Piperea.