Atac fulger al lui Iohannis după înfrângerea de la ONU. Acuzații incendiare lansate de președinte

Președintele Klaus Iohannis a reacționat virulent după ce România a pierdut locul de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, pentru intervalul 2020-2021

Președintele Klaus Iohannis a apreciat, vineri, într-un comunicat de presă, că acest lucru s-a întâmplat din cauza unor „declarații politice nediplomatice, iresponsabile și contraproductive, contrare unor poziții tradiționale de politică externă ale statului, formulate fără mandat și în afara competențelor” de unii reprezentanți de nivel înalt ai autorităților române și care au condus la „alienarea sprijinului deja exprimat de unele state partenere și la reticență față de candidatura României”.

Poziția Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, cu privire la rezultatele votului pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, pentru intervalul 2020-2021:

• Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat notă, cu regret, de faptul că România nu a fost aleasă pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, pentru intervalul 2020-2021, în urma votului care a avut loc vineri, 7 iunie a.c., în cadrul Adunării Generale a ONU de la New York.

• În ciuda demersurilor diplomației române – care a reușit să obțină un număr considerabil de angajamente de susținere din partea statelor membre – o serie de declarații politice nediplomatice, iresponsabile și contraproductive, contrare unor poziții tradiționale de politică externă ale statului, formulate fără mandat și în afara competențelor lor de unii reprezentanți de nivel înalt ai autorităților române – față de care Președintele României a luat poziție fermă la momentul producerii lor – au condus la alienarea sprijinului deja exprimat de unele state partenere și la reticență față de candidatura României. Eforturile diplomatice depuse au fost, astfel, boicotate, fiind creată impresia, eronată pe fond, a unei lipse de predictibilitate a României față de dosare de politică externă importante, sensibile și complexe.

• Președintele Klaus Iohannis constată că acest rezultat nedorit s-a produs în ciuda efortului îndelungat și substanțial depus de echipa Ministerului Afacerilor Externe, compusă din diplomați și experți, alături de misiunile diplomatice ale României, între care s-a distins Misiunea Permanentă de la New York, pe toată durata campaniei de promovare a candidaturii și mai ales în ultimii ani. Președintele României apreciază tot efortul depus de diplomația română.

• De-a lungul acestei campanii – plasate sub imperativul promovării Păcii, Justiției și Dezvoltării durabile – Președintele Klaus Iohannis a susținut constant și ferm acest obiectiv major de politică externă și s-a implicat activ în demersurile diplomatice desfășurate în acest scop. Astfel, au fost realizate numeroase demersuri scrise către omologi străini, această prioritate fiind evocată de asemenea atât în discursurile publice ale șefului statului, din țară sau din străinătate, inclusiv la sesiunile anuale ale Adunării Generale a ONU, precum și în cadrul tuturor interacțiunilor de nivel înalt, de tip bilateral și multilateral, cu omologii și partenerii străini. Totodată, Administrația Prezidențială a sprijinit și a cooperat îndeaproape cu Ministerul Afacerilor Externe pentru buna desfășurare a campaniei de promovare.

• Președintele României folosește acest prilej pentru a reconfirma atașamentul țării noastre față de diplomația multilaterală și față de principiile și valorile consacrate în Carta Organizației Națiunilor Unite.

• Președintele Klaus Iohannis mulțumește pe această cale tuturor statelor partenere care au acordat încrederea și votul lor României și felicită Estonia – contracandidatul din cadrul Grupului Est-European – pentru succesul înregistrat și pentru profesionalismul echipei care a condus acest efort.

• România va continua să își mobilizeze expertiza și resursele în serviciul Organizației și va lucra neobosit pentru bunăstarea tuturor națiunilor, precum și pentru pacea și securitatea internaționale. România se angajează să colaboreze cu toate statele membre pentru sporirea eficienței Consiliului de Securitate al ONU, care ghidează comunitatea globală spre realizarea Păcii, Justiției și Dezvoltării.

• Calitatea de membru al Organizației Națiunilor Unite a reprezentat pentru România, de-a lungul celor 64 de ani de la aderare, un angajament activ și onest, Organizația continuând să fie pentru diplomația românească o platformă valoroasă pentru negocieri multilaterale.