Jurnalistul şi gazetarul Cristian Tudor Popescu a comentat, vineri seară, graficul prezentat de şeful statului la conferinţa de presă de la Palatul Cotroceni. Este „un fel de prostire în faţă”, a susţinut CTP, care a făcut o paralelă cu cifrele pe care le prezenta Ceauşescu în Epoca de Aur.
„Graficul ăla pe care ni le-a prezentat. Un fel de prostire în față pentru cine are noțiuni de matematică. Ce mă interesează pe mine că România stă bine la milionul de locuitori, când atât în România, cât și în SUA și Italia e vorba de focare? Pe cei din Suceava nu-i încălzește cu nimic că în Harghita sunt câteva cazuri. Problema noastră e în Suceava. În SUA infernul este în New York. Contează și densitatea populației, de exemplu în Rusia.
N-am văzut un parametru mai aberant decât acela. Mi-am amintit cum se dădea în Epoca de Aur cifra cu tone de cărbune, de oțel, pe cap de român. Dar el nu avea pâine să cumpere. Așa și procentul asta absurd, cu milionul de locuitori, al domnului Președinte”, a declarat Cristian Tudor Popescu pentru Digi24.
Ce grafic a prezentat preşedintele Iohannis?
În conferinţa sa de presă susţinută pe 28 aprilie la Palatul Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis a prezentat următorul grafic, explicând că:
„Este un grafic care ne permite comparații directe între state care ne interesează. De obicei, datele care se comunică sunt date de total – în total câți bolnavi sunt într-o țară sau alta – însă populațiile sunt foarte diferite de la țară la țară, și atunci am întocmit un grafic care arată numărul de bolnavi dintr-un milion de locuitori, și un milion este un milion și în România, și în Spania, și în Italia, și în Statele Unite.Aveți graficul în față și cred că se observă foarte ușor că am ajuns la diferențe foarte mari între diferite state.
Spania – aproape 5.000 de spanioli dintr-un milion de locuitori din Spania sunt coronapozitivi. Putem să vedem în Italia, avem mai puțini, sub 3.000, deci mai puțin de 3.000 de italieni dintr-un milion de italieni sunt infectați. Avem date foarte apropiate de Italia și în Statele Unite ale Americii, este acea steluţă albă. Avem date și din Israel, din Marea Britanie, din Germania. Şi, dacă ne uităm cu mare atenție, găsim și datele din România, care sunt cele mai de jos, triunghiurile galbene, ceea ce arată că în România avem aproximativ 600 de bolnavi dintr-un milion de români. Deci, 4.900 de spanioli dintr-un milion de spanioli, 600 de români dintr-un milion de români.”