Khalid Masood, născut în Marea Britanie, a fost lichidat de forţele de securitate după ce a intrase cu maşina în oamenii aflaţi pe podul Westminster, omorând trei persoane, şi apoi a înjunghiat un poliţist, care ulterior a decedat. Masood a încercat să intre în incinta parlamentului britanic.
Imaginile difuzate de publicaţia The Times sugerează că o poartă de intrare în curtea parlamentului rămăsese deschisă în timp ce erau acordate măsurile de prim-ajutor poliţistului înjunghiat.
''Există analizări şi actualizări constante, astfel încât să avem forma corectă de apărare a parlamentului. Luăm totul în serios. În consecinţă, în viitorul apropiat va avea loc o altă revizuire'', a spus Rudd.
Liderul Camerei Comunelor, David Lidington, a declarat pentru BBC că în ultimii ani măsurile de securitate la parlament au fost consolidate şi că există permanent gărzi înarmate, numărul acestor putând fi suplimentat dacă este nevoie. (Sursa: Agerpres)