UPDATE: 14.11 ora 9.30. Numărul morților a urcat la 150.

„Am auzit clar ce le-au spus ostaticilor: «Este greşeala lui Hollande, este greşeala preşedintelui vostru, nu trebuia să intervină în Siria». Au vorbit şi despre Irak”, a mărturisit Pierre Janaszak, prezentator radio-TV care se afla în sala Bataclan.

UPDATE: 14.11 ora 8.20. Numărul morților a urcat la 120.

 

UPDATE: 00.20 Numărul celor care au decedat în atacurile de la Paris se ridică la 40, iar 100 sunt ținuți ostatici, scrie AFP

Șeful statului a părăsit Stade de France, unde asista la meciul de fotbal dintre echipele Franţei şi Germaniei, şi face 'în prezent o analiză a situaţiei la Ministerul de Interne împreună cu toate serviciile competente', a precizat sursa.

Potrivit Prefecturii de poliţie, cel puţin 18 persoane şi-au pierdut viaţa în atacurile de la Paris.O luare de ostatici este în curs la sala de spectacole Bataclan, din arondismentul 11 al Parisului, a anunţat prefectura de poliţie, potrivit AFP.

UPDATE: Potrivit unui prim bilanţ al Prefecturi de poliţie din Paris, trei persoane au fost ucise în exploziile din zona Stade de France, unde se desfăşura meciul de fotbal dintre echipele Franţei şi Germaniei, iar 15 au murit în sala de spectacole Bataclan, unde au fost luaţi ostatici.

În juurl orei locale 22.30, Prefectura de poliţie a spus că au fost 'cel puţin trei atacuri armate, poate patru în sectorul Bataclan.AGERPRES

UPDATE: Numărul celor care au decedat în atacurile de la Paris se ridică la 30, iar 60 sunt ținuți ostatici, scrie presa internațională.