Dmitri Medvedev transmite o amenințare cu moartea la adresa liderilor Ucrainei

În timpul atentatului din suburbiile Moscovei, Dmitri Medvedev, un apropiat al lui Vladimir Putin și fost președinte al Rusiei, a postat vineri seara, 22 martie, un mesaj pe canalul său de Telegram.

În acest mesaj, el a declarat că dacă se va dovedi că teroriștii care au provocat carnagiul au fost organizați de către administrația ucraineană, atunci trebuie să fie identificați și neutralizați. Acesta s-a referit inclusiv la oficialii din Kiev.

Acesta a fost mesajul transmis de către Dmitri Medvedev:

„Familiilor celor uciși în atacul terorist – sincere condoleanțe și putere tuturor.

Teroriştii înţeleg doar teroarea. Nici un proces sau investigație nu va ajuta dacă forța nu este contracarată prin forță, iar decesele prin execuțiile totale ale terorismului și represiunile împotriva familiilor acestora.

Dacă se stabilește că aceștia sunt teroriști ai regimului de la Kiev, este imposibil să tratăm diferit cu ei și cu părinții lor ideologici. Toți trebuie găsiți și distruși fără milă ca teroriști. Inclusiv oficialii statului care au comis o asemenea atrocitate.

Moarte pentru moarte”, a scris fostul președinte rus, pe Telegram.

Dmitri Medvedev
Dmitri Medvedev / SURSA FOTO: Facebook, Al Jazeera English

Peste 40 de persoane au pierit. Mai mult de 100 au fost rănite. S-a întâmplat într-un atac armat petrecut vineri în Crocus City Hall, o sală de concerte din suburbiile Moscovei. Cinci bărbați înarmați, îmbrăcați în uniforme de camuflaj, au deschis focul, potrivit informațiilor furnizate de Serviciul Federal de Securitate (FSB), citate de TASS și Reuters.

Centrul comercial este cuprins de flăcări, dar forțele speciale ruse au pătruns în clădire pentru a-i neutraliza pe atacatori.

Vladimir Putin a conduce operațiunile de la Kremlin

Nivelul de alertă a fost ridicat la maximum de către autoritățile rusești, iar peste 50 de ambulanțe au fost trimise rapid la locul incidentului. În urma atacului, tavanul clădirii a început să se prăbușească, ceea ce a determinat evacuarea a aproape 100 de oameni.

Până în acest moment, se confirmă decesul a cel puțin 40 de persoane în urma atacului. Peste 100 au fost rănite.

După atacul terorist, Vladimir Putin coordonează personal centrul de operații de urgență de la Kremlin. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat vineri că președintele rus a fost informat imediat despre începerea schimbului de focuri în sala de concerte.

„În primele minute, președintele a fost informat că împușcăturile au început. Președintele este informat în permanență de toate serviciile relevante cu privire la ceea ce se întâmplă și la măsurile luate. Președintele a dat toate instrucțiunile necesare”, a spus Peskov.

Casa Albă a comunicat că nu deține dovezi care să sugereze implicarea ucrainenilor în atacul terorist de la Moscova.