Rusia a fost atacată cu drone de către trupele ucrainene
Rusia a fost atacată! Vineri, pe data de 29 septembrie, autoritățile ruse au anunțat că trupele ucrainene au atacat regiunea rusă Kursk, aflată la granița cu Ucraina. Potrivit guvernatorului regiunii, a fost vorba despre un „atac în masă” cu drone.
O dronă a lansat încărcături explozive asupra unei stații electrice din districtul Belovski, provocând astfel un incendiu la un transformator.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că sistemele antiaeriene au doborât 10 drone ucrainene deasupra regiunii Kursk și Kaluga, situată la sud-vest de Moscova.
30% din suprafața Ucrainei, acoperită de mine
Potrivit celor mai recente estimări, aproximativ 30% din suprafața Ucrainei (un teritoriu de două ori mai mare decât Austria) este, în prezent, acoperită de mine antipersonal sau antitanc de toate tipurile. Potrivit Kyiv Independent, numărul lor este imposibil de determinat, pentru că suprafețele deminate pot fi, foarte ușor, minate din nou.
La începutul invaziei, pe 24 februarie 2022, Rusia dispunea de cel mai mare număr de mine din lume, mai exact 26 de milioane. Un singur vehicul specializat al armatei ruse e capabil să lanseze 15.600 de mine „fluture” într-o singură salvă.
De la începutul războiului, autorităţile ucrainene au deminat 1.000 de kilometri pătraţi de pe teritoriul ucrainean. Iar acest lucru a presupus dezactivarea a aproximativ 520.000 de obiecte explozive.
Piloții ucraineni învață limba engleză pentru a putea pilota avioanele F-16
De asemenea, un număr mic de piloți ucraineni au început cursurile de limba engleză. Acestea fac parte din antrenamentul pentru trecerea la avioane F-16, a declarat pentru CNN un purtător de cuvânt al Forțelor Aeriene ale SUA.
În prezent, „un număr mic” de piloți ucraineni urmează cursuri de engleză la Centrul de Limbă Engleză al Apărării din cadrul bazei aeriene Lackland, Texas.
„Testarea va determina natura viitoarelor cursuri și dacă piloții sunt capabili să înceapă pregătirea pe F-16”, a declarat purtătorul de cuvânt al aviației militare americane.
Această pregătire va dura câteva săptămâni. Ulterior, piloții vor fi trimiși la baza aeriană a Gărzii Naționale a SUA de la Morris, Arizona, unde vor începe antrenamentul propriu-zis pe avioanele F-16. Pentru aceștia, cunoștințele de limba engleză sunt esențiale deoarece manualele, instrumentele de bord și comenzile acestor avioane sunt în limba engleză.
În august 2023, doar 8 piloți ucraineni, vorbitori de limba engleză, erau pregătiți pentru începerea antrenamentului pe avioanele F-16. Alți 20 au fost trimiși la cursuri intensive de limba engleză.
Testele nu se adresează însă numai piloților ucraineni, ci și personalului de la sol care va asigura mentenanța aparatelor F-16, estimat undeva la 200 de persoane.