Gigantul american din domeniul informatic Microsoft a anunţat joi că o deficienţă de securitate a programului său de navigare "Internet Explorer" a fost exploatată pentru conducerea atacurilor cibernetice care au determinat Google să ameninţe cu încetarea activităţilor sale în China, relatează AFP. Programul de navigare "Internet Explorer a fost unul din vectorii utilizaţi de atacurile sofisticate şi orientate împotriva Google şi a altor reţele de întreprinderi", a declarat d
Gigantul american din domeniul informatic Microsoft a anunţat joi că o deficienţă de securitate a programului său de navigare „Internet Explorer” a fost exploatată pentru conducerea atacurilor cibernetice care au determinat Google să ameninţe cu încetarea activităţilor sale în China, relatează AFP.
Programul de navigare „Internet Explorer a fost unul din vectorii utilizaţi de atacurile sofisticate şi orientate împotriva Google şi a altor reţele de întreprinderi”, a declarat directorul pe probleme de securitate din Microsoft, Mike Reavey, pe un blog.
„Microsoft continuă să lucreze cu Google, cu alţi parteneri din sector şi cu autorităţile, pentru a face lumină în acest caz”, a adăugat el.
El a subliniat că atacurile au fost limitate şi concentrate pe Internet Explorer 6 (IE6), o versiune veche a programului de navigare pe Internet a Microsoft, şi a sfătuit utilizatorii să îşi regleze parametrii de securitate ai programului la nivelul „ridicat”.
„Atacul a fost condus de un stat”
Directorul grupului, Steve Ballmer, a declarat la postul CNBC că Microsoft lua aceste atacuri „în serios”, dar că nu avea intenţia să se retragă de pe piaţa chineză.
Dmitri Alperovici, un oficial al McAfee, întreprindere specializată în securitatea pe Internet, a declarat că, deşi nu exista „nici o dovadă că în spatele acestui atac se aflau chinezii”, „există elemente” care sugerează că atacul a fost condus de un stat.
Google a ameninţat marţi cu închiderea activităţilor sale în China, invocând un atac „foarte sofisticat şi direcţionat” din partea acestei ţări şi vizând piratarea conturilor de poştă electronică Gmail ale militanţilor chinezi pentru drepturile omului.
Grupul american a declarat că au fost vizate alte 20 de societăţi. Editorul de programe Adobe a anunţat de asemenea că a fost victima unui atac informatic, fără a putea preciza dacă era vizat de aceiaşi răufăcători ca şi Google. Dar o sursă de la Adobe a menţionat că simultaneitatea atacurilor ar putea să indice o legătură cu atacurile împotriva Google.
SURSA: Mediafax