Senatoarea democrată Kamala Harris, candidată la funcţia de vicepreşedinte al Statelor Unite, a considerat luni ”iresponsabil” faptul că a început procesul de confirmare a judecătoarei Amy Coney Barrett, numită de Donald Trump la Curtea Supremă, ceea ce are loc în plină pandemie, relatează AFP.
Observând că peste 50 de persoane s-au aflat în interior timp de câteva ore, Kamala, care s-a adresat prin video, le-a reproşat republicanilor că ”pun în pericol” personalul Congresului american.
”Prioritate unui plan de salvare”
Deşi trei senatori, între care doi membri ai comisiei judiciare, au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19, majoritatea republicană ”a ignorat cererile de bun simţ” în special cele de a proceda la examinarea tuturor membrilor comisiei’, a apreciat ea.
”Senatul ar trebui mai degrabă să acorde prioritate unui plan de salvare pentru familiile” afectate de pandemie”, a adăugat Kamala Harris, criticându-i pe colegii ei republicani pentru că şi-au plasat ”priorităţile” înaintea celor ale americanilor.
În context, trebuie precizat că Harris a criticat în nenumărate rânduri, în cadrul luărilor publice de cuvânt sau a dezbaterilor electorale, încercarea lui Donald Trump de a invalida legea sănătății, așa numita Obamacare.
Consolidarea majorităţii conservatoare
Cu 22 de zile înainte de alegeri, ei ”sfidează în mod deliberat voinţa populară pentru a suprima drepturile şi protecţiile acordate” de legea asigurărilor de sănătate a fostului preşedinte Barack Obama, a mai spus ea.
Pandemia a luat peste 211.000 de vieți în Statele Unite și a infectat mai mult de 7,5 milioane de persoane.
De asemenea a dus la o creștere accentuată a șomerilor ca urmare a închiderii unor companii sau a restricțiilor impuse pentru stoparea răspândirii virusului.
Preşedintele Donald Trump a desemnat-o pe Amy Coney Barrett pentru un post în instanţa supremă după decesul judectoarei Ruth Bader Ginsburg.
Preşedintele SUA aşteaptă confirmarea Senatului înaintea scrutinului prezidenţial şi legislativ din 3 noiembrie, miza fiind consolidarea majorităţii conservatoare în Curtea Supremă de Justiţie.