România a fost ținta unor tentative multiple de acțiuni de sabotaj, potrivit SRI

România a fost ținta unor tentative multiple de acțiuni de sabotaj în perioada iulie-august 2024, potrivit SRI, toate parte a unui plan coordonat de Federația Rusă pentru destabilizarea statelor europene, inclusiv România.

Serviciul Român de Informații (SRI) a intervenit rapid, reușind să prevină materializarea unei operațiuni de sabotaj și să identifice atentatorul chiar înainte ca acesta să poată acționa.

Sabotor columbian reținut în Bragadiru

Cu sprijinul partenerilor din alte servicii de informații europene, SRI a desfășurat un set de măsuri specifice care au dus la identificarea lui Luis Alfonso Murillo Diosa, un cetățean columbian recrutat pentru a desfășura acțiuni diversioniste pe teritoriul României.

Luis Alfonso Murillo Diosa 2
SURSA FOTO: SRI
Luis Alfonso Murillo Diosa 2
SURSA FOTO: SRI

Murillo Diosa a sosit în România la sfârșitul lunii iulie 2024, având un instructaj clar, transmis de coordonatori prin aplicații criptate, care includea țintele exacte sub forma unor imagini și descrieri detaliate.

Acesta a fost surprins în timp ce documenta un depozit de materiale reciclabile din localitatea Bragadiru, județul Ilfov, aflat în apropierea unor infrastructuri critice, precum sonde petroliere, magistrale de gaz și turnuri de telecomunicații.

Sursă FOTO: SRI https://www.sri.ro
SURSA FOTO: SRI

Intervenția promptă a SRI a dus la reținerea sa pe 30 iulie 2024, fiind ulterior predat DIICOT. Murillo Diosa a fost trimis în judecată sub acuzația de infracțiune contra securității naționale, conform articolului 403 din Codul Penal, care reglementează actele de diversiune.

Rețea extinsă controlată de serviciile secrete rusești

Investigațiile informativ-operative realizate de SRI au scos la iveală apartenența lui Murillo Diosa la o rețea extinsă de sabotori, activă în mai multe țări europene, dar controlată de pe teritoriul Federației Ruse.

Modul de operare confirmă implicarea directă a serviciilor rusești, care utilizează intermediari pentru a recruta, instrui și coordona acțiuni de sabotaj. Sabotorii primesc resurse financiare pentru călătorii și cazare, iar țintele și instrucțiunile specifice sunt transmise prin aplicații criptate. Murillo Diosa a fost instruit să documenteze și să raporteze fiecare etapă a activităților sale, folosind fotografii care să confirme executarea planurilor.

Documentarea făcută de sabotor era destinată și pentru utilizare în campanii de propagandă derulate de canale rusești pe rețele sociale, inclusiv Telegram. Scopul acestor campanii este să inducă panică și neîncredere în autorități în rândul populației civile, prezentând false „succese” ale unor grupări de rezistență pro-ruse, care ar acționa împotriva statelor europene.

Sursă FOTO: SRI https://www.sri.ro
SURSA FOTO: SRI

Un exemplu concret este utilizarea incidentului din Bragadiru: după reținerea lui Murillo Diosa, coordonatorii săi au fost induși în eroare de un incendiu accidental cauzat de un scurtcircuit în Bragadiru, județul Teleorman, pe 1 august 2024.

În mod fals, canalele de propagandă rusești au prezentat incendiul ca pe o operațiune desfășurată de o pretinsă grupare ucraineană, susținând că un „centru logistic” din Bragadiru, Ilfov, implicat în sprijinirea Ucrainei, ar fi fost distrus.

SRI avertizează că operațiunile de acest tip fac parte din arsenalul de tehnici hibride utilizate de Federația Rusă pentru a slăbi securitatea și încrederea în statele aliate. Acestea combină sabotajele fizice cu campanii de dezinformare bine organizate, având ca scop destabilizarea economică, socială și politică a țintelor vizate.