Atacurile cibernetice care au afectat recent compania americană Google sunt un "semnal de alarmă" privind vulnerabilitatea reţelelor informatice şi ar putea paraliza economia americană, a avertizat directorul comunităţii naţionale de informaţii (DNI) din Statele Unite, relatează AFP. "Nu putem fi siguri că infrastructura noastră cibernetică va fi în continuare disponibilă şi fiabilă pe timp de criză", a precizat directorul DNI, Dennis Blair, în faţa Comisiei pentru serviciil
Atacurile cibernetice care au afectat recent compania americană Google sunt un „semnal de alarmă” privind vulnerabilitatea reţelelor informatice şi ar putea paraliza economia americană, a avertizat directorul comunităţii naţionale de informaţii (DNI) din Statele Unite, relatează AFP.
„Nu putem fi siguri că infrastructura noastră cibernetică va fi în continuare disponibilă şi fiabilă pe timp de criză”, a precizat directorul DNI, Dennis Blair, în faţa Comisiei pentru serviciile de informaţii din cadrul Senatului.
El a adăugat că sistemele-cheie de telecomunicaţii şi informaţii au fost ameninţate de „cei care sunt pregătiţi să fure, să corupă, să afecteze sau să distrugă bunuri publice sau private, vitale pentru interesele noastre naţionale”.
Semnal de alarmă pentru cei care nu iau această problemă în serios
Blair a amintit despre anunţul recent făcut de compania Google în legătură cu posibila închidere a sediului său din China, ca urmare a atacurilor cibernetice asupra conturilor de Gmail ale militanţilor pentru apărarea drepturilor omului.
„Intruziunile recente sesizate de Google reamintesc despre importanţa acestor atacuri cibernetice şi reprezintă un semnal de alarmă pentru cei care nu iau această problemă în serios”, a spus Blair.
Directorul Comunităţii naţionale de informaţii a precizat că „reţelele teroriste, de crimă organizată, indivizi” au atacat sistemele americane „pentru a colecta informaţii, a comite furturi de proprietate intelectuală sau pentru a produce perturbări”.
„Activităţile cibernetice dăunătoare se produc la un nivel fără precedent, fiind extraordinar de sofisticate”, a spus el, adăugând că „informaţii importante sunt furate zilnic din reţelele administraţiei şi din cele private”.
Blair a afirmat că eforturile pentru consolidarea spaţiului cibernetic american continuă şi că „trebuie elaborate, testate şi aplicate noi abordări pentru a face faţă noilor ameninţări tehnologice şi strategice”.
SURSA: Mediafax