“Piaţa telefoanelor mobile este guvernată de inovaţie şi se concentrează pe adăugarea funcţionalităţilor care au legătură tot mai mult cu marketingul decât cu măsurile de securitate şi respectul pentru viaţa privată”, a declarat James Lyne, responsabilul pentru securitate globală în cadrul Sophos în ultima zi a Congresului mondial al telefoniei mobile.
Acesta a punctat responsabilitatea fabricanţilor în ce priveşte sensibilizarea insuficientă a consumatorilor în acest domeniu, în care mai puţin de 40% utilizează un cod PIN de acces.
Producătorul sud-coreean Samsung a insistat, duminică, în timpul prezentării modelului Galaxy S6 pe noua funcţionalitate de încărcare a bateriei fără a folosi dispozitivul la priză şi pe funcţiile sporite ale camerei sale foto, însă nu a fost prezentată vreo informaţie despre protecţia sa antivirus.
În prezent ne confruntăm la smartphone-uri cu probleme pe care le-am experimentat în urmă cu 15 ani pe calculatoarele personale. Deja sunt tot mai multe probleme de securitate iar ţinând cont de puterea lor de calcul smartphone-urile sunt veritabile calculatoare portabile, conectate la internet în permanenţă, a declarat Tanguy de Coatpont, directorul general Kaspersky Lab Franţa.
Cel mai recent studiu al Kasperky Lab subliniază că 28% dintre utilizatorii de telefoane inteligente ignoră aproape în totalitate programele malware orientate împotriva telefoanelor mobile, făcând astfel jocul infractorilor cibernetici.