Tragedia de la Paris a arătat lumii în mod clar că războiul împotriva terorismului se desfăşoară de-acum la nivel mondial. În cazul în care nu se ştia acest lucru după atentatele teroriste din Bagdad, Beirut și doborârea avionului rusesc din ultimele săptămâni, mondializarea a devenit evidentă după evenimentele de la Paris, scrie portalul de ştiri oilprice.com
Media israeliană – debka.com – arată că niciun serviciu de informaţii occidental nu a cules niciun fel de informaţie legată de planurile atacului din capitala Franţei. Mesajul sumbru adresat lumii în acest caz: astfel de tragedii s-ar putea întâmpla oriunde.
Pentru oricine care trebuia să fie convins, atacul a relevat de asemenea faptul că cea mai mare amenințare la adresa Vestului vine de la Islamul radical, nu din partea Iranului, a Rusiei sau Chinei.
Acest fapt a fost confirmat săptămâna trecută la Veneția, unde sudiţii s-au întâlnit în premieră cu iranienii alături de alte 20 de țări pentru a crea o strategie comună în combaterea războaielor din Orientul Mijlociu. Deși prima întâlnire s-a încheiat fără nici un acord, cele două țări au pus rivalitatea tradițională deoparte, cel puțin pentru moment, pentru a discuta despre cea mai mare amenințare.
În același timp, vizita planificată a regelui Arabiei Saudite la Moscova este destinată în primul rând obținerii unor reasigurări în ceea ce privește securitatea. Dar aceast lucru are loc în condiţiile în care acțiunile SUA în regiune sunt suficiente pentru a garanta că Arabia Saudită este destul de sigură doar sub umbrela militară americană.
Potrivit Bloomberg, actualele întâlniri în curs de desfășurare în Turcia dintre SUA și Rusia confirmă de asemenea această noua recunoaştere, în care Rusia a trecut brusc de la paria la partener.
În acest context, ce valoare au mult-lăudatele servicii de de informații occidentale, care au fost atât de politizate, dat fiind faptul că nu pot identifica în mod corespunzător principalii noştri dușmani?..
În același timp, tragedia de la Paris poate forța SUA și aliații săi să își dubleze eforturile militare în Orientul Mijlociu și Asia Centrală, acaparând astfel pivotul asiatic mult promis.
În mod ciudat, în timp ce tragedia emană din războiul din Orientul Mijlociu, într-o parte a lumii care produce mai mult de 40% din producția de petrol la nivel mondial prețul mărfurilor a continuat să scadă la minimul ultimilor 6 ani.
Acest lucru a avut loc în ciuda faptului că Parisul promite un angajament militar global împotriva islamului radical și un război pe scara largă în întreaga lume. Guvernele occidentale vor fi obligate să răspundă la cererile cetățenilor lor care cer o mai mare siguranță.
După cum a scris marele scriitor francez Raymond Aron despre revoluția algeriană, atacurile constante ale rebelilor algerieni asupra cetățenilor lipsiţi de apărare și oficialilor au subminat în mod constant capacitatea guvernului de a-şi proteja cetățenii, ceea ce duce în cele din urmă la o retragere a Franţei și la independenţa algeriană. Fără îndoială, aceasta este şi intenţia principală a Statului Islamic.
Dacă războiul se extinde – și există motive temeinice să credem asta – atunci şi preţul materiilor prime ar putea urca. Şi dacă luăm în considerare ce s-a întâmplat în timpul războiului lui Bush în Orientul Mijlociu, când prețurile petrolului au atins maximul ultimor 30 de ani în doar 5 ani, procesul a fost urmat la scurt timp de o criză a piețelor mărfurilor şi o inflaţie pe măsură.
Consensul actual în privinţa prețurilor petrolului, condus de Goldman Sachs, arată că prețurile petrolului se vor recupera încet, iar nu până în 2020 vom vedea un 80 de dolari pe baril. Dar ca proiecţie, deși este logic bună având în vedere încetinirea creșterii economice globale, lasă posibilitatea extinderii globale a conflictelor, care fac presiune asupra preţurilor.
În anii următori, prețurile ar putea crește semnificativ din cauza diminuării investițiilor. Dar atacurile de la Paris reprezintă un memento care arată că situaţia conflictuală poate crea surprize.
Cele mai recente atacuri nu sunt suficiente pentru a muta acul prețurilor petrolului, având în vedere excesul de aprovizionare văzut astăzi. Dar dacă un viitor atac care taie producția undeva în în lume, s-ar putea provoca o explozie a prețurilor pe care nimeni nu va fi capabil să o anticipeze.