Situația este prezentată de publicația NationalInterest. Care arată că estimări recente indică faptul că aproximativ 4 din 10 persoane din generaţia „Millennials” (cei născuți în perioada 1981-1996) și cei din Generația Z (cei născuți după 1980) nu se identifică cu o credință religioasă. În comparație, aproximativ un sfert dintre baby boomers(cei născuți intre anii 1946 și 1964) spun că nu sunt afiliați niciunei religii.

Experții au începutsă exploreze factorii demografici care determină indivizii să nu se mai simtă atașați de o tradiție religioasă. Iar un factor care se evidențiază este sexul. S-a constat astfel că bărbații sunt, în procent mai mare, atei. O analiză a mișcării „noului ateism” arată că cele mai bine vândute cărți despre ateism de pe Amazon sunt aproape toate scrise de autori de sex masculin.

Dar decalajul apare din nou printre americanii mai în vârstă. În cazul celor de 60 de ani, bărbații sunt cu 5 până la 8 puncte procentuale mai predispuși să nu exprime nicio afiliere religioasă. Mai mult, americanii mai în vârstă, bărbați și femei, nu se identifică în număr așa de mare ca „non religioși” în comparație cu cei mai tineri.

Efectul „ciclului de viață”

De ce totuși există acest tipar al femeilor, fie tinere fie în vârstă, care nu se identifică „non religie” în procent așa de mare precum bărbații? O teorie a științelor sociale, numită „efectul ciclului de viață”, susține că din momentul în care când oamenii încep să se căsătorească și să aibă copii, sunt tot mai atrași de cercurile religioase. Ei consideră că își pot crește copiii mai bine într-un mediu religios, iar religia le poate oferi mai multe puncte de sprijin în viață.

Dar odată ce copiii cresc și părăsesc casa, acest atașament față de religie se estompează în majoritatea cazurilor. Datele referitoare la sex și la cei fără afiliere religioasă ar putea indica faptul că această derivă apare mai ales în rândul bărbaților. O explicație ar putea fi că bărbații sunt mai înclinați spre religie când fac parte dintr-o familie.

Aceste date confirmă studii din ultimele cinci decenii, care au indicat în mod constant că femeile creștine participă mai mult decât bărbații la slujbe și la viața creștină.

Sondajul este doar un instantaneu al publicului din anii 2019 și 2020. Poate că acest tipar ar fi arătat diferit dacă datele ar fi fost adunate acum 20 de ani.