Cel puţin 11 persoane au murit şi 25 au fost rănite, marţi dimineaţă, în urma a două explozii produse la aeroportul internaţional Zaventem din Bruxelles, potrivit cotidianului belgian La Derniere Heure. Totuşi, un reprezentant al poliţiei federale belgiene, citat de agenţia Belga, a declarat că bilanţul exploziilor este de un mort şi mai mulţi răniţi.
Deflagraţiile s-au produs în jurul orei locale 08:00, 9 ora României, în zona de plecări a aeroportului.
Media belgiene au relatat că legăturile feroviare cu aeroportul Zaventem au fost suspendate, iar Eurocontrol a anunţat că traficul aerian pe aeroportul din Bruxelles a fost închis până la noi dispoziţii.
Cauza deflagraţiilor nu este clară deocamdată. Potrivit AFP, o primă explozie a fost auzită în zona de plecări a aeroportului, urmată la scurt timp de a doua deflagraţie. Numeroase persoane au fost văzute când părăseau aeroportul abandonându-şi bagajele.
Corespondentul canalului de televiziune Sky News, Alex Rossi, aflat la aeroportul Zaventem, a declarat că a auzit 'două explozii foarte, foarte puternice'. ''Am simţit clădirea mişcându-se. Erau praf şi fum peste tot'', a spus el.
Claude Moniquet, expert în terorism, a declarat pentru cotidianul La Libre Belgique că, 'după imagini, exploziile au fost puternice'. 'Este nevoie ca încărcătura (explozivă) să fie puternică pentru a putea sparge geamurile', a declarat Moiquet, care a refuzat să facă alte comentarii.
Corespondentul canalului de televiziune Sky News, Alex Rossi, aflat la aeroportul Zaventem, a declarat că a auzit "două explozii foarte, foarte puternice".
''Am simţit clădirea mişcându-se. Erau praf şi fum peste tot'', a spus el.