„Am văzut ţeava revolverului ridicându-se domol şi îndreptându-se spre preşedintele Roosevelt, care se afla în picioare, la câţiva paşi înaintea noastră.
Instinctiv, am apucat mâna omului şi am împins-o cu putere într-o parte, chiar în clipa în care mi-au răsunat în urechi detunături puternice şi când flacăra a ţâşnit lângă obrazul meu…
Cu puţin înainte simţisem o mână aspră, care încerca să dea la o parte umărul meu stâng, un trup care se strângea spre mine şi revolverul de nichel, în mâna omului”, povestea Lilian Franklin Cross.
În câteva cuvinte evocase drama care era cât pe aci să răpească viaţa preşedintelui ales Roosevelt, dar făcuse totuşi o victimă, pe primarul din Chicago, Anton A. Cermack.
La 13 februarie 1933, ziarele din Miami anunţau că prezidentul, aflat pe yachtul lui Vincent Astor, „Nurrna Hali”, va debarca la Miami.
Preşedintele a fost de acord să apară în public şi să vorbească în Bayfront Park.
Acolo, Giuseppe Zangara a tras spre președinte de șase ori. Nu l-a nimerit pe el, ci pe alte cinci persoane. Dintre acestea primarul orașului Chicago, Anton Cermak, a fost împușcat în stomac și a murit la câteva zile.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric