Cel puţin 84 de persoane au fost ucise joi noaptea pe Promenade des Anglais din Nisa, în sud-estul Franţei, de un camion care a intrat în mulţimea adunată pentru a urmări focul de artificii cu ocazia Zilei Naţionale. Printre răniţi se află şi doi cetăţeni români . Potrivit preşedintelui Francois Hollande, este vorba despre un atentat terorist oribil. Premierul francez Manuel Valls a anunţat vineri decretarea a trei zile de doliu naţional, începând de sâmbătă. Agenţia France Presse sintetizează ceea ce se cunoaşte până acum despre acest atentat.
Cel puţin 84 de persoane au murit după ce un camion a intrat în plin în mulţimea adunată pe Promenade des Anglais din Nisa, de Ziua naţională a Franţei
Sunt peste 100 de răniţi
Şoferul camionului a fost ucis
Președintele francez François Hollande a facut referire la "un atac absolut groaznic"
Starea de urgenţă în Franţa, a fost prelungită cu încă trei luni.
Către ora locală 23:00, mulţimea era comasată pe Promenada Englezilor, loc turistic din Nisa, pentru festivităţile tradiţionale de 14 iulie, Ziua Naţională a Franţei. Focul de artificii tocmai se încheiase când un camion de culoare albă a intrat în mulţime. El a lovit, pe o distanţă de aproape doi kilometri, persoanele care se aflau în calea sa.
''S-au tras focuri de armă şi şoferul a fost lichidat'', a declarat Sébastien Humbert, subprefectul departamentului Alpes-Maritimes, în care se află oraşul Nisa.
Un perimetru de securitate a fost stabilit imediat în apropierea Promenadei Englezilor.
Vineri în jurul orei locale 01:00, poliţia a procedat la primele investigaţii cu privire la camion, imobilizat în faţa Palatului Mediteranei, un luxos complex hotelier. Pneurile erau sparte, iar uşa pasagerului din dreapta şoferului ciuruită de gloanţe.
Atentatul terorist de la Nisa s-a soldat cu 84 de morţi şi zeci de răniţi, dintre care 18 sunt în stare de urgenţă absolută, potrivit unui nou bilanţ al guvernului, relatează AFP.
Alte persoane implicate, în stare de şoc, au fost preluate de serviciile de urgenţă după atacul de pe esplanada Promenade des Anglais din Nisa.
Un plan de urgenţă a fost activat la nivelul spitalului din Nisa pentru a putea primi răniţi.
Acte de identitate pe numele unui franco-tunisian, în vârstă de 31 de ani şi domiciliat la Nisa, au fost găsite în camion, dar nu se ştie dacă ele aparţin autorului atacului. Potrivit unei surse poliţieneşti, numele bărbatului care figura pe documente este singurul cunoscut pentru fapte de drept comun.
Cel puţin o armă a fost găsită în interiorul camionului, a precizat o sursă poliţienească.
La mai puţin de o oră de la producerea faptelor, autorităţile locale au evocat un atentat, cerând localnicilor să rămână în case.
Potrivit France Info, Promenade des Anglais va rămâne închisă pentru o perioadă nederminată. Circulaţia este interzisă pe anumite artere. Scăldatul şi accesul la plajele publice şi private sunt de asemenea interzise în unele zone.
Concertul Rihannei, care urma să aibă loc în această seara la Nisa, a fost anulat. De asemenea, festivalul de jazz.
Christian Estrosi, fostul primar al Nisei şi preşedinte al regiunii Paca, a lansat un apel la prudenţă locuitorilor din Nisa, conform France Info.
Pista unui atac terorist este privilegiată, a afirmat o sursă apropiată anchetei. În jurul orei 01:30, secţia antiteroristă a Parchetului din Paris a declanşat ancheta din oficiu. La ora locală 03:00, nu era cunoscută nicio revendicare a atacului.
Modalitatea de comitere a acestui atac şi data simbolică aleasă amintesc de Al-Qaida şi gruparea Stat Islamic.
Într-un mesaj audio difuzat în 2014, purtătorul de cuvânt a grupării Stat Islamic, Abu Mohammed Al-Adnani, îi încuraja pe cei pe care îi numea soldaţi ai califatului să utilizeze orice armă disponibilă. Într-un astfel de mod a procedat jihadistul Larossi Aballa, care a asasinat cu un cuţit, pe 13 iunie, un poliţist şi pe soţia acestuia în locuinţa lor din regiunea pariziană. AGERPRES