În cazul în care în termenul specificat de 30 de zile, proprietarul nu-și revendică autovehiculul, acesta trece automat în proprietatea privată a municipalității. Ce mașini vor fi ridicate mai exact și ce taxe trebuie să plătești dacă vrei să o recuperezi.
Primăria Sectorului 5 a informat, marţi, că a început ridicarea de pe străzi a maşinilor abandonate şi a celor cu proprietar neidentificat.
Potrivit unui comunicat al autorităţii locale, transmis Agerpres, până în prezent, au fost identificate 335 de maşini abandonate, iar în cursul zilei de marţi vor fi ridicate opt dintre acestea.
Multe dintre aceste maşini reprezintă „un real pericol” pentru sănătatea oamenilor, după ce au devenit spaţii de depozitare a gunoaielor, se explică în comunicat.
Autoturismele ridicate şi bunurile din interiorul acestora vor fi inventariate, expertizate, ridicate, transportate şi depozitate de către Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 5 în spaţiul special amenajat în Drumul Cooperativei nr. 75B.
Primăria Sectorului 5 subliniază că sunt ridicate doar maşinile abandonate şi cele declarate fără stăpân care fac obiectul Legii nr.421/2002, nu şi cele parcate neregulamentar.
Proprietarul sau deţinătorul legal poate să revendice vehiculul în cel mult 30 de zile de la data anunţului public, după achitarea integrală a taxelor/tarifelor şi cheltuielilor efectuate cu ocazia ridicării, transportării şi depozitării. În situaţia în care vehiculul nu este revendicat, acesta va fi trecut în proprietatea privată a municipalităţii, prin dispoziţie a primarului Sectorului 5.
Un proiect de lege privind ridicarea vehiculelor, adoptat de deputați
Pe de altă parte, recent, Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care se referă la obligaţiile pe care le au instituţiile, persoanele fizice şi juridice în gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, menţionând şi posibilitatea ca Poliţia locală să dispună ridicarea vehiculului parcat pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public, în afara spaţiilor marcate în acest scop.
Proiectul a fost adoptat cu 269 de voturi pentru, 2 voturi contra și 2 abțineri. Camera Deputaților este for decizional.
Conform proiectului adoptat, instituţiile şi persoanele fizice şi juridice au obligaţia să nu ocupe domeniul public cu vehicule în afara spaţiilor marcate expres de administratorul domeniului public. În caz contrar, dacă un vehicul staţionează pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public, Poliţia locală poate dispune măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului. Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public şi se realizează pe durata a 24 de ore, mai prevede proiectul.
Totodată, ridicarea vehiculului nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează, în cazul în care în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane. Conducătorul vehiculului este direct răspunzător în situaţia în care prezenţa unor persoane fizice şi juridice în vehicul nu este vizibilă cu ocazia dispunerii sau punerii în executare a măsurii.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea