Angajaţii companiei de transport în comun vor lucra non-stop în perioada 31 august – 3 septembrie, urmând ca în dimineaţa zilei de luni, 3 septembrie, circulaţia să revină la normal, spun reprezentanţii companiei. Metrorex precizează că în perioada lucrărilor de modernizare circulaţia trenurilor va fi redirecţionată, astfel că vineri, 31 august, călătorii care vor circula pe Magistrala 2 (Berceni- Pipera şi retur), vor coborî în staţia Aurel Vlaicu şi, de pe acelaşi peron, vor lua un alt tren de la aceeaşi linie sau de la linia vecină, pentru continuarea călătoriei.
La orele cu vârf de trafic, intervalul de circulaţie între trenuri pe tronsoanele Berceni – Aurel Vlaicu-Berceni va fi de 5-6 minute, respectiv 8-9 minute în restul zilei. Pe tronsoanele Aurel Vlaicu – Pipera – Aurel Vlaicu, intervalul de succedare a trenurilor este de 10 minute la orele cu vârf de trafic şi de 16 minute în restul zilei”, precizează Metrorex.
Pe de altă parte, în perioada 1-2 septembrie (sâmbătă şi duminică), călătorii care vor circula pe Magistrala 2 (Berceni – Pipera şi retur) vor coborî în staţia Aviatorilor şi vor lua un alt tren de la aceeaşi linie, pentru continuarea călătoriei. Mediafax