Starea de incertitudine si perspectivele nu tocmai incurajatoare au determinat o stare de panica pe pietele financiare internationale fapt care a provocat o cadere generala a indicilor bursieri.

De la Est la Vest, toate bursele sunt pe rosu, bancile centrale injecteaza zeci si zeci de miliarde de dolari dar, din pacate, pana in momentul de fata cel putin, fara succes.

Potrivit analistilor, dezastrul din aceasta dimineata a fost determinat de vestile proaste de pe piata americana unde Bursa de la New York a incheiat inca o zi de cadere.

Astfel, indicele Dow Jones Industrial a consemnat o scadere de 7,3 procente, cea mai mare din 21 mai 2003.

Acest lucru a produs un efect de domino.

Indicele Bursei de la Tokyo, Nikkei, a pierdut 9,6 procente, fapt care a determinat Banca Japoniei sa injecteze 45 de miliarde de dolari in piata ceea ce, potrivit specialistilor, constituie cea mai mare suma din istorie  „scoasa la bataie” intr-o singura zi.

Si celelealte burse asiatice au inregistrat scaderi semnificative, cel mai „bine”, in sens ironie, evident, stand bursa din Coreea de Sud care a pierdut „doar” 4,3%.

Efectul s-a propagat cu repeziciune si intensitate pe pietele europene, unde tranzactiile de pe cateva piete au fost oprite sau suspendate.

Una dintre aceste piete este si cea din Romania, conducerea BVB anuntand faptul ca piata ramane in predeschidere.

La Moscova bursa a fost inchisa, la fel ca si la Viena.

La celelalte burse importante, precum cele de la Londra sau Frankfurt indicii bursieri au consemnat scaderi de peste zece procente.