În comuna Unirea, din județul Brăila, a început scandalul, după ce locuitorii nu le-au permis celor de la Siguranța Alimentelor (DSVSA), venite să eutanasieze porcii dintr-un focar de pestă porcină africană să intre în curte.
Deși în satul Valea Cânepii, comuna Unirea, a fost confirmată prezența pestei porcine, oamenii nu au acceptat să le fie sacrificate animalele. Autoritățile au declarat că oamenii au fost prost sfătuiți chiar de primar, iar cei care au refuzat au fost trecuți pe o listă.
„Au fost probleme la Valea Cânepii. Cetăţenii au refuzat să permită accesul echipelor DSVA, jandarmilor şi militarilor, care participă la aceste acţiuni. Nu au vrut să ne lase să întrăm în curţi, atunci am retras echipele, s-a făcut o notă în acest sens cu cetăţenii care refuză. Mai departe, legal, nu ştiu ce vor păţi. Pentru că aici este o chestiune de importanţă naţională şi nu putem să ne jucăm cu unul vrea sau unul nu vrea. Oamenii nu conştientizează, îmi pare rău să spun asta. Vectorul principal este porcul mistreţ, dar circulaţia oamenilor şi a maşinilor este cea care în acest moment împrăştie acest virus. Pentru stabilirea despăgubirilor în cazul porcilor care sunt ucişi este o comisie, nu are treabă DSVSA sau Prefectura. Domnul primar minte, este cel care a agitat lumea acolo. Vă spun cu subiect şi predicat, şi îmi pare rău că este şi medic veterinar”, a declarat, într-o conferinţă de presă, directorul DSVSA Brăila, Gicu Drăgan, citat de Mediafax.
Chiar dacă au fost refuzaţi, reprezentanţii autorităţilor încearcă în continuare să-i convingă pe localnici cu vorba buna, iar până în prezent nu au fost făcute plângeri la Poliţie.
Conform legii, persoanele care contribuie la propagarea unei boli se pot alege cu dosar penal.
„Nu a fost necesară intervenţia poliţiştilor în localitate. În situaţia unui refuz se poate întocmi dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, potrivit articolului 352 din Codul Penal. Conform legii, persoanele aflate în această situaţie riscă închisoare între 6 luni şi 2 ani sau amendă”, a explicat, la solicitarea MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Dan.
În zona unde au apărut noile focare ale pestei porcine africane există şi o fermă care are aproximativ 136.000 de porci. Autorităţile au luat măsuri speciale astfel încât boala să nu ajungă în complex.
„Ne concentrăm pe Valea Cânepii, Lanurile şi Tufeşti. În zona de supraveghere de 10 kilometri intră şi o mare exploataţie de porcine care are în jur de 136.000 de porci. În aval de această fermă mai avem una între Tichileşti şi Gropeni, de 47.000 de porci. Eforturile noastre sunt în acest moment să facem un cordon în jurul acestor ferme, ca să nu păţim ce s-a întâmplat la Tulcea, pentru că ar fi un dezastru”, a spus directorul DSVSA Brăila, Gicu Drăgan.
Autorităţile din Brăila iau în calcul să declanşeze o amplă vânătoare de porci mistreţi şi au înmulţit controalele de pe rutele de acces către zonele afectate. De asemenea, au fost verificate informaţiile conform cărora pe Dunăre plutesc mai multe cadavre de porci, apărute pe Facebook.
„Au fost intensificate filtrele şi montate altele noi la intrarea şi ieşirea din fiecare localitate afectată. Referitor la porcii respectivi, în momentul acesta avem două echipe care merg pe Dunăre să verifice informaţia. Prima jumătate a fost efectuată deja şi nu se confirmă. Aştept răspunsul celei de a doua echipe. În momentul în care nimeni nu sună la 112 să dea informaţia şi face un filmuleţ pe care o pune pe net, este mai greu să identificăm locul şi momentul”, a anunţat prefectul judeţului Brăila, George Paladi.
Până în prezent, în judeţul Brăila au fost confirmate 16 focare de pestă porcină africană şi au fost eutanasiaţi 7.566 de porci, dintre care peste 7.100 au fost omorâţi ca măsură preventivă.