Leul dădea semne de depreciere accentuată încă dinaintea orei 13:00, pe fondul vânzării monedelor emergente din regiune.
În ceea ce priveşte cursul dolarului american, BNR a anunţat o referinţă de 3,4882 lei, în creştere cu 1,54 bani (0,44%).
Ora 12:20 ATENŢIE! Cursul euro urcă spre 4,51 lei pe interbancar
Leul continua să fie supus presiunilor de depreciere în prima parte a zilei, cursul euro urcând în circa două ore cu aproape 2 bani, până aproape de nivelul de 4,51 lei.
Ţinând cont de dinamica tranzacţiilor de pe piaţa interbancară, este foarte posibil ca BNR să anunţe la ora 13:00 un curs oficial al euro în urcare pentru a patra zi consectiv.
În jurul orei 10:15, un euro se tranzacţiona cu puţin peste 4,90 lei, pentru ca două ore mai târziu să se apropie de 4,51 lei şi să se stabilizeze în acea zonă.
Presiunea pe leul era cumva similară cu cea care se manifesta pe monedele principale din regiune. Astfel, zlotul polonez se deprecia cu aproape 0,5%, iar forintul maghiar pierdea 0,35% în faţa euro.
UPDATE Leul se depreciază semnificativ la cursul BNR, până la minimul ultimei luni
13 septembrie 2012, 13:17
Ultima modificare în 13 septembrie 2012, 16:17
Moneda naţională s-a depreciat pentru a patra zi consecutiv în raport cu euro la referinţa BNR, cursul urcând cu circa doi bani (1,92 bani sau 0,43%), până la 4,5073 lei, cel mai mare nivel din ultimele 30 de zile.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- UPDATE Cursul euro a ajuns la 4,50 lei pe interbancar
- Leul continuă deprecierea în faţa euro la referinţa BNR
- Leul începe săptămâna cu o depreciere moderată în faţa euro
- Bogaţii se întorc la investiţiile pe bursă
- Leul s-a apreciat pe fondul optimismului european
- Reduceri de dobânzi la creditul de consum Volksbank
- O lună grație la plata dobânzii pentru creditul de nevoi personale cu ipotecă
- Leul, cea mai depreciată monedă din UE. Și anul nu s-a terminat
- Plata datoriilor la FMI și intervențiile pe curs au diminuat rezerva cu peste un miliard de euro
- Profit în creștere la EximBank