Nu este singura in batalia cu birocratia. Ministerul Finantelor si-a organizat de asa maniera activitatea in teritoriu, incat o data omul intrat intr-o administratie financiara, gaseste risipite cu generozitate pe mese topuri de instructiuni de completare a formularului „Declaratie de venit global”. Si daca tot nu pricepe ce are de scris in formulare, inspectorii fiscali sunt acolo. Pot fi consultati oricand, in orice problema, au intotdeauna raspunsul pregatit. Prea frumos sa fie adevarat, pentru ca ce spun inspectorii fiscali se bate cap in cap cu instructiunile Ministerului Finantelor.
Nu stie stanga ce spune dreapta
Este greu de inteles pentru orice persoana care realizeaza venituri din profesii liberale si din drepturi de proprietate intelectuala ce anume trebuie sa ia de bun: ce spun instructiunile Finantelor sau ce spun subalternii aceluiasi minister.
Problema apare in cazul acelor contribuabili care au de facut plati anticipate in contul impozitului pe venit. Ei sunt multi, circa doua milioane, si reprezinta o categorie aparte, platindu-si anticipat, in transe, impozitul pe veniturile realizate.
Mecanismul este urmatorul: la inceputul anului fiscal, statul le estimeaza veniturile pentru anul respectiv, luand ca baza de calcul sumele realizate in anul precedent. La aceste venituri estimate li se calculeaza impozitul, iar ei incep sa-l plateasca in avans. La sfarsitul anului fiscal curent, se calculeaza veniturile si, daca sunt mai mici decat cele estimate, deci daca au platit impozite mai mari, Fiscul le returneaza banii. Daca veniturile sunt mai mari, au de dat bani in plus.
Revenind, cei ce fac parte din categoria contribuabililor de mai sus se lovesc acum de urmatoarea situatie: legislatia, respectiv Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1372/ 2000, ii invata ca in declaratia de venit global, la randurile 21-23, trebuie sa inscrie suma reprezentand platile anticipate efectuate in contul impozitului pe venit in baza deciziei de impunere pentru plati anticipate. Are o logica. Omului i s-a comunicat ca are o suma de platit catre stat, i s-au calculat anticipat transele de impozit, el le-a achitat, iar acum este normal sa le treaca in declaratia de venituri.
Ei bine, nu la fel vad lucrurile inspectorii fiscali. Intreband-o pe Viorica Imbrisca, sef de serviciu la Administratia Financiara a sectorului 3, ce trebuie sa completeze platitorul de impozit pe venitul global, Domnia sa a raspuns ca nu platile anticipate efectuate in contul impozitului pe venit se trec, ci impozitul stabilit. Unde scrie? Nicaieri, functionarii statului aplicand noua regula in urma unui instructaj facut de Ministerul Finantelor.
Pai daca instructajul l-au facut colaboratorii apropiati ai ministrului Mihai Tanasescu, inseamna ca la ei se afla si cheia enigmei. Ei bine, nu. Cerand o confirmare a legislatiei in vigoare, am obtinut un comunicat oficial in care, negru pe alb, regula de completare a declaratiei de venit global este cea veche. Se inscriu platile anticipate efectuate in contul impozitului.
Din nou la Administratia Financiara, de data aceasta a sectorului 1. Toader Popescu, sef de serviciu, este de aceeasi parere cu colega de la sectorul 3 si crede ca instructiunile legale sunt… „gresite”. Totusi, in holul cladirii in care lucreaza, lumea isi completeaza declaratiile dupa instructiunile „gresite” aflate la liber pe mese!
Debandada, neintelegere, nu are importanta. Importanta ar avea in schimb identificarea partii perdante in toata tarasenia aceasta. Surpriza, de data asta este Fiscul. Expertul contabil, Daniel Sandu, arata cum: „Daca Fiscul ia in calcul suma care trebuia platita ca impozit si nu a fost, toti cei care nu-si platesc integral impozitul estimat castiga diferenta dintre cat li s-a stabilit si cat au de platit efectiv. Efectul este maxim cand nu platesti nimic”.