Atenție la această bancnotă! Băncile centrale au ajuns la concluzia că întâlnim tot mai frecvent bancnote false. De exemplu, în primele luni ale anului, Germania a înregistrat un nivel record de bani falși, cu peste 38.500 de bancnote false, în valoare totală de 2,4 miliarde de euro. Iar fenomenul a luat amploare inclusiv în România.
Cum putem recunoaște o bancnotă falsă?
Atunci când examinăm o bancnotă, în special bancnota de 100 lei, este esențial să fim atenți la anumite elemente de siguranță, deoarece aceasta este cea mai frecvent contrafăcută. Bancnota de 100 lei conține aproximativ 11 elemente de siguranță. Printre acestea se numără microperforațiile, care sunt vizibile în dreptul elementului floral atunci când bancnota este pusă în fața unei surse de lumină.
Un alt element important este microtextul; pe bancnota de 100 lei, apare „BNR 100″ scris foarte mic, vizibil doar cu o lupă în anumite zone ale bancnotei. Imprimarea în relief este un alt element de siguranță, fiind probabil cel mai ușor de observat, deoarece anumite elemente sunt imprimate în relief și pot fi simțite la atingere.
Pe lângă elementele de siguranță, există și elemente de grafică importante, precum portretele cunoscute de pe toate bancnotele. În cazul bancnotei de 100 lei, este vorba despre portretul dramaturgului I. L. Caragiale. Acestea sunt doar câteva dintre caracteristicile bancnotelor. De asemenea, Banca Națională a dezvoltat o aplicație care prezintă toate elementele de siguranță la care trebuie să fim atenți.
Numărul de bancnote false în circulație a crescut în România
Numărul bancnotelor false aflate în circulație a crescut semnificativ, inclusiv în România, potrivit datelor furnizate recent de Banca Națională a României (BNR).
Autoritățile au transmis un avertisment serios cetățenilor privind riscurile asociate cu utilizarea plăților în numerar, având în vedere creșterea semnificativă a numărului de bancnote false în circulație.
Potrivit datelor furnizate de Banca Națională a României (BNR), anul trecut au fost identificate aproape 6.000 de bancnote false, ceea ce reprezintă o creștere de 31% comparativ cu anul 2022.
Din totalul de 5.864 de bancnote false identificate, cele mai multe au fost de 100 de lei. Distribuția a fost următoarea:
- Peste 5.700, au fost bancnote de 100 de lei.
- Au fost identificate 77 de bancnote false de 50 de lei.
- 32 de bancnote false de 200 de lei.
Mai multe puteți citi aici.