CERT-RO spune că paginile de phishing sunt găzduite pe subdomenii ale platformei gratuite Weebly, cee ace impiedică blocare lor cu rapiditate.
Nu vă lăsați păcăliți
Paginile de phishing induc în eroare vizitatorii, prin transmiterea de notificări false despre posibilitatea dezactivării cardului deţinut în 24 de ore, dacă potenţiala victimă nu furnizează o serie de date personale şi financiare, printre care numărul cardului de credit, data de expirare, codul CVV, precum şi adresa de e-mail. Echipa CERT-RO vă recomandă să fiţi răbdători şi atenţi, în special în această perioadă marcată de o activitate online intensă de la distanţă, fie pentru job, fie pentru relaxare sau cumpărături. În acest sens, am publicat pe site o serie de recomandări pentru o activitate online sigură de acasă”, afirmă reprezentanţii CERT-RO.
Folosește site-uri românești
Ca să ne punem la adăpost, specialiştii CERT-RO recomandă: actualizează permanent software-ul dispozitivului, inclusiv sistemul de operare; fii extrem de atent dacă primeşti mesaje „din partea băncii” sau a unei alte entităţi, prin care ţi se solicită date sensibile (date despre cont, parole etc.); citeşte cu atenţie mesajele – compară adresa expeditorului cu cea din corespondenţele anterioare; verifică eventuale greşeli de exprimare sau gramaticale; nu răspunde la mesaje dubioase, eventual, le poţi retransmite băncii tale, scriind adresa sau poţi verifica telefonic transmiterea unui astfel de mesaj; nu deschide link-urile şi nu descărca ataşamentele din astfel de mesaje. Dacă ai dubii cu privire la o tranzacţie, efectuează verificări suplimentare; foloseşte site-uri româneşti, pe cât posibil – pot fi mai uşor de detectat eventuale probleme; verifică înainte să cumperi – recenziile site-ului/produsului; foloseşte cardul de credit – ai mai multe şanse de a-ţi recupera banii; plăteşte folosind servicii de plăţi sigure – ţi se solicită plata prin transfer bancar? Mai gândeşte-te!; plăteşte doar când ai o conexiune sigură la internet – evită folosirea hot-spot-urilor publice de wi-fi; foloseşte un dispozitiv sigur, când plăteşti – fă-ţi la timp actualizările de sistem şi securitate.