Revolut, super-aplicația financiară cu peste 18 milioane de utilizatori la nivel global, din care peste 1,7 milioane în România, a fost întotdeauna în avangardă, în domeniul securității cibernetice, în beneficiul milioanelor de utilizatori. Zi de zi, echipa dedicată a companiei, Fraud Risk Management, utilizează și creează diverse tehnologii și procese pentru a detecta și preveni fraudele și scam-urile. Siguranța banilor și a datelor clienților, în condițiile unei creșteri accelerate a bazei de clienți și a diversității de produse și servicii oferite acestora, este prioritatea super-aplicației.
După doi ani de pandemie în care mulți consumatori au trecut la digitalizare și la o utilizarea intensă a internetului, statisticile europene și naționale arată că tot mai mulți consumatori sunt acum conectați și folosesc aplicații care le fac viața mai ușoară, cum ar fi aplicațiile de internet banking.
În țara noastră, 82,3% din populație declara, în 2021, că se conectează zilnic la internet (față de 77% în 2019), iar 18,5% preciza că recurge la internet banking (comparativ cu 9,7% în 2018). Acesta este, mai ales, rezultatul digitalizării rapide produse în timpul pandemiei de COVID-19, iar tendința este remarcată la nivelul tuturor categoriilor de vârstă, indiferent de mediul de rezidență (rural sau urban).
De exemplu, în mediul urban, 86,2% dintre români spuneau că au folosit zilnic internetul în 2021 (față de 79,2% în 2019), în timp ce în mediul rural, procentul celor care au accesat zilnic internetul a crescut de la 73,6% la 77%. În ceea ce privește utilizarea serviciilor de internet banking, în funcție de mediul de rezidență, 25,4% dintre români spuneau că au folosit, în ultimele 3 luni, internetul pentru a accesa acest gen de servicii, în 2021, comparativ cu 15,4% în 2019. În mediul rural, procentul utilizatorilor de internet banking a crescut de la 5,3% în 2019 la 9,1% în 2021.
Așadar, cu mai mulți oameni în online decât oricând, răufăcătorii se folosesc de efectele pandemiei pentru a viza potențiale victime, la o scară nemaivăzută anterior. Acest lucru este valabil mai ales acum, când restricțiile încep să se reducă în întreaga lume și mulți clienți își pot planifica, în sfârșit, vacanțele de vară în locurile preferate.
Pe lângă faptul că dispune de metode avansate pentru descurajarea, identificarea și prevenirea fraudelor, Revolut încearcă să educe utilizatorii și să sporească gradul de conștientizare cu privire la diferitele tipuri de escrocherii, astfel încât clienții să se poată proteja pe ei înșiși și pe cei dragi. Înainte de vară, iată câteva dintre cele mai importante sfaturi Revolut pentru a identifica semnele care ne arată dacă o reclamă de vacanță sau o ofertă ascunde o înșelătorie.
Prea bun ca să fie adevărat – o vacanță de vis sau…
Sezonul estival a început și la noi, iar majoritatea țărilor își așteaptă turiștii. Și infractorii știu asta și se folosesc de dorința consumatorilor de a găsi cele mai bune oferte de vacanță ca să îi înșele cu achiziții ”de vis”. Aceste escrocherii sunt o tipologie de APP Fraud (Plată Push Autorizată) în care victima plătește pentru bunuri sau servicii care nu sunt primite. Escrocheriile sunt efectuate prin e-mail (phishing), mesaje text (smishing), apeluri telefonice (vishing) sau activate prin anunțuri de publicitate malițioasă, de obicei, pe rețelele sociale.
Când vine vorba de așa-numitele înșelătorii de vacanță, cele mai frecvente fraude sunt înșelătoriile la cumpărare – în care victima plătește pentru bunuri și servicii care în cele din urmă nu sunt primite sau nu există – sau Listările false – care pot fi găsite pe rețelele de socializare și pe site-urile populare de rezervare a vacanțelor. Ambele au un lucru în comun: sunt pur și simplu ”prea bune pentru a fi adevărate”, deoarece escrocii promovează de obicei oferte nerealiste sau intră în contact cu clienții fără ca aceștia să fi căutat în mod activ astfel de oferte.
Printre instrumentele pe care Revolut le utilizează se numără sistemele de prevenire, care monitorizează și refuză tranzacțiile neobișnuite, dar și indicațiile utile în aplicație, pentru a avea certitudinea că plățile făcute de clienți vizează o destinație legitimă. De aceea, confirmarea plății este solicitată, atunci când utilizatorii Revolut inițiază tranzacții către persoane fizice sau juridice.
7 pași pentru o rezervare fără emoții: cum să evităm ”scam-urile de vacanță”
#1 Fă curățenie înainte de vacanță
În primul rând, dezinstalează aplicațiile pe care nu le mai folosești sau profilurile online neutilizate de mai mult timp. Verifică setările de confidențialitate din platformele social-media pe care intri și asigură-te că împărtășești informații doar cu cei în care ai încredere și activează autentificarea multifactor pentru a întări securitatea conturilor personale.
Din rutina ta de prevenție cibernetică nu ar trebui să lipsească niciodată preocuparea de a înlocui periodic parolele și de a închide conturile de care nu mai ai nevoie!
#2 Evită chilipirurile
Este important să compari mai multe oferte, indiferent că vorbim de serviciile de cazare sau de biletele de avion. Scam-urile implică, de obicei, ”oferte de nerefuzat”.
#3 Uită-te cu atenție la logo-uri
Căutarea autenticității logo-urilor și compararea cu cele de pe site-urile oficiale este întotdeauna o idee bună (așa cum fac experții cu un articol vestimentar ”de firmă”). Revolut vă recomandă, de asemenea, să căutați logo-uri cu certificări de calitate binecunoscute alături de sigla principală a companiei de turism.
Operatorii de turism serioși, de exemplu, sunt de obicei membri ai unor organisme comerciale recunoscute, iar acestea pot fi găsite cu ușurință doar la o simplă căutare pe internet.
#4 Ai încredere doar în sistemele de plată interne!
Cele mai renumite site-uri web pentru servicii turistice iau toate măsurile anti-fraudă, dar fraudatorii se folosesc uneori de popularitatea acestora pentru a păcăli potențialele victime.
Cea mai ușoară modalitate de a identifica înregistrări false pe site-uri de încredere este să căutați link-uri de plată care conduc clienții în afara site-ului web oficial – solicitând, de exemplu, să plătească prin transfer bancar sau în afara sistemului intern.
# 5 Nu contactați persoane private în afara platformelor oficiale
Platformele pentru rezervarea cazării interzic contactul direct în afara sistemului lor de e-mail, pentru a descuraja fraudatorii.
Clienții ar trebui să fie suspicioși dacă văd un mesaj cu e-mailul privat sau numărul de telefon al gazdei, înainte de rezervare. Revolut sugerează să folosești sistemul de chat intern al platformei de rezervare – cel puțin ca prim punct de contact.
#6 Verifică recenziile online și găsește-le pe cele false!
Verificarea recenziilor clienților și a paginilor de socializare ale companiilor este un obicei sănătos.
Desigur, există șansa ca escrocii să se ascundă în spatele câtorva recenzii false, pentru a le face să arate mai bine. Însă există câteva semnale de atenționare – cum ar fi, de exemplu, prea multe recenzii similare sau prea recente sau cu prea puține detalii concrete, precum și recenzii făcute de membri ai platformei care sunt exagerat de discreți în legătură cu propriile profiluri.
# 7 Atenție la escrocherii cu rambursări de anulare a vacanței
Din cauza pandemiei de COVID-19, călătorii depun mai multe eforturi, când este cazul, cu cererile de anulare a zborurilor și cu cererile de rambursare. Răufăcătorii folosesc aceste oportunități pentru a păcăli clienții în mai multe moduri, inclusiv prin e-mailuri de phishing, apeluri false, postări false sau anunțuri pe rețelele sociale. Clienții ar trebui să aibă grijă dacă li se cere să achite o taxă în avans, ca plată pentru gestionarea cererilor de rambursare – mai ales dacă cererea lor este redirecționată către un site extern sau dacă li se solicită detaliile bancare la telefon.
Revolut oferă o gamă largă de produse financiare care ușurează viața pasionaților de călătorii – de la carduri pentru plăți online, offline și contactless, la schimburi în diverse monede la cursuri interbancare, tranzacții instant și retrageri de numerar în numeroase valute, fără taxe ascunse.
Cu aplicația Revolut, cardurile pot fi înghețate și reactivate oricând, cu un singur click, iar fiecare cheltuială este urmată de o notificare push. Clienții Premium și Metal pot beneficia, de asemenea, de asigurare de călătorie și acces la lounge, în aeroport, dacă zborul lor este întârziat. Mai mult, cu produsul Sejururi (Stays), clienții își pot rezerva cazarea pentru vacanță direct din aplicația Revolut, fără a se expune la riscul de fraudă, și pot beneficia și de cashback de până la 10% din valoarea cazării, după ce achită cu Revolut, fie la rezervare, fie la finalul vacanței, direct la proprietate.