Mihaela Bilic, medic nutriționist atrage cu privire la o eventuală explozie a bolilor autoimune.
Specialistul ne informează că nu trebuie să fim atenți doar la alimentație, mai sunt o serie de factori de care trebuie să ținem cont, cum ar fi aerul pe care îl respirăm.
„Răul din viaţa noastră nu vine din mâncare, ci din aer. De câte ori ne îmbolnăvim sau nu ne simţim bine, primul gând care ne trece prin cap este «trebuie să fiu mai atent la alimentaţie, să mănânc sănătos!». Simţim nevoia să dăm vina pe ceva concret, logica minţii noastre are nevoie de o relaţie cauză-efect, nu putem accepta că răul sau boala vin din senin. Şi ce vinovat mai bun să existe decât mâncarea, singurul element exterior pe care, vrem-nu vrem, îl introducem zilnic în organism. Mâncarea, bat-o vina, este principalul suspect pentru că pe ea o vedem, o ducem cu mâna noastră la gură. Însă, ca în orice film poliţist, vinovatul se dovedeşte a fi întodeauna cel la care nu te gândeşti, pe care nu-l bagi în seamă, care trece neobservat. Şi da, când vine vorba de sănătatea noastră, este important ce mâncăm, dar mult mai important este ce respirăm! Universul în care ne desfăşurăm viaţa pare simplu şi clar dacă e privit cu ochiul liber, însă văzut printr-o lupă devine ameninţător şi complicat”, a scris nutriționsta pe pagina sa de Facebook.
„Dușmanii nevăzuți”
Mihaela Bilic a vorbit și despre un documentar în care oamenii pot vedea foarte clar pericolele care se află în mediul înconurător.
„«Duşmanii nevăzuţi» era titlul unui documentar care dezvăluia lumea microscopică ce ne înconjoară, de la paraziţi, acarieni, virusuri şi bacterii, până la praf şi mucegai. Asistăm la o explozie a bolilor autoimune Aşa cum mâncarea trece din tubul digestiv în sânge, la fel şi microorganismele din aer intră în plămâni şi de acolo se împrăştie în tot corpul. Din păcate, nu percepem riscul îmbolnăvirii pe cale respiratorie din simplu motiv că nu putem vedea cu ochiul liber aceşti agenţi patogeni – dar asta nu înseamnă că ei nu există!! În prezent, asistăm la o explozie a bolilor autoimune şi la o escaladare dramatică a numărului de persoane care suferă de alergii, afecţiuni al căror factor declanşator rămâne de multe ori necunoscut. Se spune că e uşor să te aperi dacă ştii cine îţi sunt duşmanii, însă, în cazul afecţiunilor cu poartă de intrare respiratorie, duşmanii sunt nevăzuţi, necunoscuţi şi, culmea, nici măcar nu e în puterea noastră să îi eliminăm. Cum ar trebui să procedăm atunci când aerul din oraşul nostru este poluat, ce ar trebui să facem atunci când ieşim pe stradă? Dacă putem decide ce mâncare să consumăm, din păcate, nu avem de ales când vine vorba de calitatea aerului pe care îl respirăm”, a adăugat nutriționista.