Industria hotelieră a pierdut aproximativ 240 de milioane de euro în lunile martie, aprilie şi mai, în urma celor circa 6 milioane de înnoptări care nu au mai avut loc în această perioadă, a declarat preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), Călin Ile.
„În industria hotelieră estimăm o pierdere de circa 6 milioane de înnoptări, ceea ce duce undeva la 240 de milioane de euro pierdute în lunile martie – aprilie – mai. Sperăm ca, în ultimele şapte luni din an, să funcţionăm undeva la un nivel de 40 – 50% faţă de anul trecut”, a afirmat Ile.
Probleme pentru hotelurile mici
Acesta a apreciat că hotelurile de dimensiuni mai mici ar putea fi nevoie să îşi limiteze capacitatea de cazare.
„Fiecare hotel îşi face limitarea (de rezervări, n.r.), hotelurile mai mari nu vor avea probleme pentru că au spaţiu suficient, dar cele mici s-ar putea să fie nevoite să-şi limiteze capacitatea de utilizare”, a spus Călin Ile, conform Agerpres.
Preşedintele FIHR a precizat că măsurile de prevenire a răspândirii virusului introduse de către hotelieri ajung la un cost de 50 de euro pentru fiecare angajat.
„Estimările noastre despre costurile de conformare igienico – sanitară sunt undeva la 50 de euro per angajat. Acestea sunt costuri care, la această oră, sunt asumate de investitor, pentru că nu există niciun sprijin, deşi s-a discutat de mai multe ori că sumele respective vor fi în parte suportate de stat, deocamdată acest sprijin nu există, şi aceşti 50 de euro pe angajat i-am susţinut noi”, a explicat oficialul FIHR.
Redeschidere în trei faze
Ile a subliniat, în acelaşi timp, că industria hotelieră se concentrează pe transmiterea unui sentiment de siguranţă către clienţi.
„Federaţia a recomandat membrilor reguli de funcţionare atât pe partea de hotel, cât şi pe partea de restaurante. Am făcut diverse cursuri, ţinem aproape de membri să-i ajutăm să deschidă în condiţii de siguranţă, pentru că asta e important, să fie siguranţă, să dăm un sentiment de încredere turiştilor.
Sigur, unii membrii vor deschide hotelurile de acum, de pe 1 iunie, alţii treptat, pe măsură ce va creşte cererea, dar credem că 1 iunie e un semnal bun, e un prim pas pentru redeschiderea turismului în acest an. E un prim pas care trebuie urmat şi de paşi ulteriori, în 15 iunie când ar trebui să deschidem piscinele, să deschidem zonele de agrement, să deschidem parţial restaurantele de interior, iar după 30 iunie să ne gândim şi la evenimentele de interior.
În aceste trei faze trebuie deschis business-ul în sectorul turismului”, a precizat preşedintele FIHR.
Klaus Iohannis a anunțat relaxarea
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, o serie de măsuri de relaxare începând cu data de 1 iunie, precum redeschiderea teraselor, plajelor, reluarea transportului internaţional şi a deplasărilor în afara localităţii fără declaraţie, posibilitatea organizării de spectacole şi de competiţii sportive în aer liber.
„În ceea ce priveşte, totuşi, măsurile de relaxare, avem şi câteva veşti pozitive. Începând din 1 iunie, câteva activităţi care până acum au fost interzise vor redeveni posibile. Astfel, de la 1 iunie, se redeschid terasele.
Este însă clar că aici e nevoie de unele măsuri foarte speciale şi acestea vor fi comunicate. Mesele vor trebui să fie la cel puţin doi metri, vor putea să stea maximum patru persoane la o masă şi în acest fel lucrurile vor fi, zicem noi, sub control.
Se reia transportul internațional
Tot de la 1 iunie, va fi reluat transportul internaţional, rutier şi feroviar, în condiţii, sigur, de siguranţă, de distanţare şi de igienă.
Tot de la 1 iunie, vor deveni posibile spectacolele în aer liber, cu un număr de până la maximum 500 de spectatori, însă aceştia vor trebui să fie aşezaţi pe scaune, la distanţele care sunt impuse de regulile de distanţare, cu un control foarte strict la intrare şi, evident, cu respectarea tuturor normelor de igienă. În ce priveşte deplasările în afara localităţii, acestea de la 1 iunie vor fi libere.
Deci nu va mai fi nevoie de declaraţie când ieşim cu maşina sau cu piciorul sau cu bicicleta din localitate”, a spus şeful statului.