Costul serviciilor bancare a crescut recent cu până la 60%. Bancherii încearcă astfel să îşi redreseze profiturile, abandonând obiectivul creşterii cotei de piaţă.
Comisioanele de administrare revin în forţă şi topesc aproape complet câştigul care poate fi obţinut dintr-un depozit bancar. Împreună cu impozitul datorat statului, comisioanele depăşesc la majoritatea băncilor jumătate din dobânda cu care sunt remunerate economiile, existând şi instituţii financiare la care clientul ajunge să retragă la scadenţă mai puţini bani decât a depus. Situaţia este valabilă mai ales în cazul depozitelor în euro, dar şi la cele în lei dobânda subţiată de comisioane poate ajunge să nu acopere inflaţia.
S-a cam scumpit să faci banking!
Ofensiva comisioanelor este resimţită, după noul regulament BNR în domeniu, şi de clienţii care apelează la credite de consum. La noile niveluri majorate, comisioanele de administrare ajung să cântărească uneori 70% din totalul dobânzii la finalul creditului. Preţul real al serviciilor nu este prezentat mereu transparent în oferta băncilor. Capital a constatat că în spatele dobânzilor „incredibile“ din reclame se ascund adesea costuri uriaşe.
După o bătaie în promoţii cu costuri tot mai mici, băncile au recurs în ultima vreme la scumpirea serviciilor, întrucât noul obiectiv al bancherilor este profitul, şi nu creşterea cotei de piaţă, cum era până acum.Până nu demult, speriate şi de apariţia regulamentului BNR, băncile s-au întrecut în produse de creditare tot mai ieftine. În plus, veneau cu oferte la depozite cu bonificaţii tot mai mari şi cu comisioane tot mai mici. Capital vă prezintă cum s-a ajuns în situaţia respectivă şi ce a determinat schimbarea de strategie în relaţia cu clienţii.
Prima reacţie a băncilor după Ordonanţa nr. 50 a constat în lansarea unor produse mult simplificate, care nu mai conţineau vreun comision lunar, ci veneau cu o dobândă formată din indice de referinţă + marjă. Clienţii au început să fie tot mai atenţi la nivelul marjei, într-un context în care costul total mergea din ce în ce mai jos. Totodată, bătălia se dădea şi pentru atragerea depozitelor. „Adaptarea la OUG nr. 50 s-a suprapus cu o perioadă în care băncile au vrut din nou business, după doi ani în care au stat în conservare. Pe o piaţă cu cerere mică, inhibată şi de comportamentul anterior al băncilor, a început bătălia în promoţii, care veneau cu toate comisioanele la zero. Era evident că acest lucru nu poate fi sustenabil, dar a reprezentat cel mai simplu mod de a intra în piaţă“, ne-au explicat experţi din mediul bancar.
Treptat, mai multe bănci au început să coboare marja, pentru a da mai bine în ochii clienţilor, dar au reintrodus comisionul lunar de administrare, care nu e altceva decât o dobândă la sold. În plus, de la debutul acestui an, mai toate băncile au început să lucreze cu taxe şi comisioane mai mari, pentru a-şi ajusta în urcare veniturile, în contextul în care creditarea încă nu are cerere suficientă. Se observă, practic, o scumpire a relaţiei cu banca, în special prin intermediul contului curent, care nu e prins în contractele de credit sau de depozit, dar vine automat la pachet cu un credit sau depozit.
Cum s-a scumpit relația cu banca
„În ultima perioadă, observăm creşterea costurilor de operaţiuni în special la băncile mari. Comisioanele de conturi curente, retragere numerar sau ordine de plată s-au majorat la unele banci cu procente considerabile, de până la 60%. Cu titlu de exemplu, la rulaje medii lunare de 2.500-3.000 lei, sumele din costurile cu operaţiunile curente sunt de ordinul sutelor de lei anual. O lipsă de atenţie sau de gestionare a acestor costuri poate face diferenţa de la simplu la dublu“, a declarat Anca Bidian, CEO al Kiwi Finance.
Dacă nu analizăm atent toate costurile, putem avea neplăcuta surpriză de a scoate dintr-un depozit mai puţin decât am plasat. Sau pentru un credit să plătim semnificativ mai mult, prin scumpirea operaţiunilor aferente acestuia.
„După ce s-au tot escaladat aceste promoţii şi s-a ajuns cu costurile pentru clienţi foarte jos, băncile au început să fie presate de costul creditelor neperformante. Totul s-a suprapus peste faptul că, brusc, preşedinţii de bănci s-au trezit având ca obiectiv principal profitul, de unde până atunci obiectivele erau cu totul altele – creşterea de cotă de piaţă şi creşterea de active“, au adăugat sursele citate.
Şi ce îţi poate aduce profit imediat? Comisioanele aplicate unei baze mari de clienţi, respectiv cele de cont curent şi carduri, şi produsele de creditare cu marje mari, respectiv împrumuturile de nevoi personale.
Un credit de nevoi personale îţi aduce profit în primul an, având marjă mare, pe când un ipotecar are şanse mici de profit din primul an, având marjă mică.
În ultima perioadă, observăm creşterea costurilor de operaţiuni în special la băncile mari, cu procente considerabile, de până la 60%.
Anca Bidian, CEO, Kiwi Finance
Comisioanele de administrare revin în forţă atât la credite, cât şi la depozite. Capital merge mai departe de sloganurile publicitare şi vă prezintă produsele băncilor aşa cum arată ele, cu tot cu costuri suplimentare
Într-o perioadă în care creditarea funcţionează la ralanti, acolo unde mai există, băncile au redescoperit o metodă mai veche de a-şi majora veniturile, dar şi de a ascunde, pe alocuri, costurile totale ale produselor. După o perioadă în care aproape dispăruseră ca urmare a apariţiei noii legi privind creditele acordate persoanelor fizice, comisioanele de administrare revin în forţă, fie că vorbim despre credite, fie că ne referim la depozite, conturi curente sau conturi de economii. Reporterii Capital au constatat la faţa locului că ofertele afişate în vitrină nu se potrivesc întotdeauna cu cele de pe „tarabă“ şi că randamentul real al unui depozit, de exemplu, nu este întotdeauna atât de spectaculos cum arată dobânda.
În cazul creditelor de consum, vechiul principiu conform căruia dobânda mică ascunde comisioane mari revine în actualitate. Conform calculelor noastre, bazate pe informaţiile oferite de angajaţii băncilor, comisioanele lunare de administrare ajung să cântărească şi cât 70% din dobândă la finalul creditului. În cazul depozitelor, situaţia este chiar mai interesantă. Există bănci unde, după ce depui banii în euro într-un depozit timp de trei luni, ajungi să scoţi o sumă mai mică decât cea iniţială. Vina o poartă comisioanele de administrare şi de retragere, dar şi impozitul de 16% aplicat pe câştigul din dobânzi. Nu există un tipar clar al băncilor care preferă să meargă pe comisioane mari. În această categorie intră bănci mari, medii şi mici, bănci austriece, greceşti sau italienești, bănci agresive sau mai ponderate. Există totuşi şi suficient de multe instituţii de credit care au ales să meargă pe costuri transparente, chiar dacă nu au întotdeauna şi cele mai avantajoase oferte din piaţă.
Un depozit nu vine niciodată singur
Înainte de a opta pentru un produs de economisire sau altul, este să bine să ştiţi că depozitele nu pot fi deschise fără un cont curent unde sunt ţinuţi efectiv bani. Din această dualitate vin şi costurile suplimentare.
După cum se vede în tabel, majoritatea băncilor percep taxe şi comisioane pentru deschiderea şi administrarea conturilor. Sunt însă şi bănci la care plăteşti doar la început o sumă fixă. În această categorie se încadrează însă doar Banca Transilvania, Raiffeisen, CEC Bank şi OTP, acolo unde comisionul lunar de administrare a contului este zero. La polul opus se află Unicredit Ţiriac, unde comisionul lunar este de 2 euro sau echivalent lei în funcţie de moneda depozitului. În cazul Millennium, comisionul lunar pentru depozitele în euro este de 8 lei sau 2 euro, însă aici este vorba de două conturi curente, unul în euro şi încă unul în lei, deoarece nu se poate deschide un cont curent în euro fără încă un cont în lei.
Pe medie, comisioanele de administrare sunt undeva la 0,5 euro şi, respectiv, 3 lei. Pe de altă parte, absolut toate băncile percep un comision de deschidere a contului care variază între 3 şi 5 lei. Doar la Banca Transilvania comisionul de deschidere a contului poate fi zero, în cazul în care alegeţi să vă retrageţi banii printr-un card emis de bancă. Cardul nu presupune costuri suplimentare de emitere sau pentru tranzacţii.
„Pedepse“ pentru fidelitate
Un comision care ridică semne de întrebare este cel aplicat pentru retragerea banilor la maturitatea depozitului. Acest comision poate fi interpretat ca o pedeapsă nemeritată pentru clientul care a ales să respecte întocmai contractul cu banca. Sunt destule instituţii de credit în România care aplică aceste costuri, însă sunt şi câteva care au ales să îl elimine. Este situaţia întâlnită la Piraeus, CEC, Alpha şi Emporiki. Şi la Banca Transilvania există posibilitatea de a nu mai plăti comision de retragere, cu condiţia de a încasa, la final, banii pe card.
În cazul în care vreţi să scoateţi banii din depozit înainte de termen, trebuie să ştiţi că absolut toate băncile aplică un comision care variază între 0,4% şi 0,6% din suma retrasă. Dacă doriţi mai multă flexibilitate, puteţi opta pentru un cont de economii care are uneori dobânzi apropiate de cele la depozite.
Tragem linie şi adunăm
Una peste alta, ţinând cont de dobândă, de impozitul de 16%, dar şi de comisioanele de retragere şi de administrare, calculele Capital arată că, în cel mai bun caz, câştigul real la un depozit de 12.000 de lei cu maturitatea la trei luni este de aproximativ 164 de lei. Este cazul Piraeus Bank, care este urmată în top de Alpha Bank, cu 145 de lei, şi CEC Bank, cu aproximativ 135 de lei. La polul opus se află Unicredit Ţiriac şi BCR, unde câştigurile sunt de 15,5 şi, respectiv, 48 de lei.
În cazul Unicredit, comisioanele totale ajung la 82 de lei în condiţiile în care dobânda aduce aproximativ 108 lei după impozitare. Deşi ocupă locul al treilea dintre băncile mari şi medii în ceea ce priveşte dobânda la depozitele în lei, Bancpost cade pe locul 6 din punctul de vedere al randamentului real, având în vedere comisioanele parcticate. În cazul unui depozit de 3.000 de euro tot pe trei luni, cele mai bune alegeri par a fi Banca Transilvania, BRD, CEC şi Raiffeisen, cu menţiunea că profiturile nete sunt neglijabile, adică sub 10 euro. Mai mult, în cazul unui număr important de bănci depozitele în euro aduc chiar pierderi, în condiţiile în care dobânzile sunt totuşi mici, iar comisioanele uneori mai mari decât cele pentru economiile în lei.
Comisionul "greu de ucis"
După apariţia noii legi a creditelor pentru populaţie şi după declanşarea unui val de procese între clienţi şi bănci, am fi crezut că vor dispărea complet comisioanele. Nu a fost deloc aşa, pentru că „metoda comisionului“ este iar la modă cel puţin în ceea ce priveşte creditele de consum, atât în lei, cât şi în euro. Puţine sunt băncile care să nu aplice un comision lunar de administrare calculat ca procente la soldul creditului. Şi mai puţine sunt cele unde angajaţii anunţă clientului costurile de la început, fără a li se cere acest lucru. Comisionul de administrare ajunge astăzi să cântărească şi 70% din dobândă iar, pe medie, nu scade sub jumătate din costuri.
Aceleaşi 10-12 bănci pe care le regăsiţi în tabelul alăturat aplică aceste comisioane şi la creditele în lei, şi la cele în euro. Practic, dintre băncile mari şi medii, doar BCR, Raiffeisen, Unicredit şi Volksbank au ales fie să perceapă un comision fix plătibil la început, fie să îl elimine complet. O surpriză neplăcută este CEC, instituţie de credit care tocmai a lansat o promoţie la împrumuturile de nevoi personale, dar care a uitat să menţioneze comisionul în comunicatele de presă. Mai mult, valoarea acestui comision, adică 0,3% din sold pe lună, nu am putut-o afla nici măcar de la angajaţii din call-centerul băncii. Băncile preferă să aplice acest comision din două motive. Primul ţine de marketing, băncile putând „etala“ o dobândă mai mică în faţa clientului, despre comision amintind cel mult ca un amănunt insignifiant. În al doilea rând, în anumite situaţii, o dobândă mai mică şi un comision mai mare pot ajuta clientul să obţină un credit ceva mai substanţial.
70% din costurile totale cu dobânda poate cântări comisionul lunar în cazul creditului de consum în euro
0,6% din suma retrasă cer mai multe bănci mari clienţilor care vor să-şi lichideze depozitele la scadenţă