Lira sterlină s-a depreciat joi la cel mai redus nivel faţă de dolarul american din ultimele 14 luni, investitorii anticipând că Banca Angliei va întârzia să crească dobânda de politică monetară după ce a redus estimările pentru creşterea economică şi evoluţia inflaţiei.
Moneda britanică se tranzacţiona joi dimineaţă la 1,5763 unităţi pentru un dolar american, cel mai redus nivel din septembrie 2013. Faţă de euro, lira sterlină s-a depreciat la minimul lunii noiembrie, transmite MarketWatch.
Miercuri, banca centrală britanică a revizuit în scădere prognozele privind avansul economic, la 2,9% anul acesta şi 2,6% anul viitor. Anterior, instituţia estima o creştere de 3,1% în 2015, respectiv 2,8% în 2016.
De asemenea, Banca Angliei a redus estimarea privind inflaţia la 1,2%, de la nivelul de 1,9% prognozat în august, iar pentru 2015 de la 1,7% la 1,4%. Prognoza pentru 2016 a fost menţinută la 1,8%.
Instituţia nu se aşteaptă ca dobânda cheie să crească înainte de cel de-al treilea trimestru anul viitor, deşi decizia ar creşte atractivitatea lirei sterline pe piaţă.