Atenţie la pompă! Petrolul înregistrează cea mai mare serie de scumpiri din ultimii doi ani

Preţul petrolului a avansat vineri pentru a şaptea zi la rând, cea mai mare serie din ianuarie 2010 încoace, pe fondul semnelor de recuperare economică din SUA şi Germania şi al îngrijorării escaladării tensiunilor induse de ameninţarea Iranului asupra furnizărilor, transmite Bloomberg. Potrivit analiştilor, ne aşteaptă o nouă săptămână de scumpiri.

Cotaţiile contractelor futures pe petrol au continua să urce azi de la maximul ultimelor mai bine de nouă luni şi se îndreaptă către a treia săptămână de creşteri.
Cererile de ajutor de şomaj au rămas în SUA la cel mai mic nivel din martie 2008 încoace, în timp ce încrederea consumatorilor din Coreea de Sud a crescut până la cel mai înalt nivel din ultimele trei luni, iar Germania a raportat pentru anul trecut o creştere economică de 1,5%, încheind astfel 8 trimestre de creştere consecutivă.
Petrolul ar putea creşte în următoarea săptămână pe măsură ce sancţiunile asupra Iranului se vor întări, potrivit unui sondaj Bloomberg. “Riscurile de colaps macroeconomic complet se retrag rapid. Cu toate acestea, riscurile geopolitice sunt în creştere, cu escaladarea tensiunilor legate de Iran manifestându-se printr-o serie de războaie ale autorităţilor”, spune un analist al Barclays.
Petrolul cu livrare în aprilie a crescut cu mai mult de 0,8% până la 108,70 dolari/baril în tranzacţiile electronice de pe bursa din New York (NYMEX) şi se tranzacţiona vineri la 108,26 dolari/baril în jurul orei 15.00 (ora României). Contractul a câştigat joi 1,5%, până la 107,83 dolari, cea mai mare cotaţie din 4 mai 2011. Preţul contractului a urcat cu 4,7% în această săptămână şi cu 11% de la începutul anului.
Preţul petrolului Brent, care reprezintă referinţa europeană, a fost stabilit în urcare cu 0,21%, la 123,83 dolari/baril, pe bursa din Londra (ICE Futures Europe exchange). Prima pe care referinţă europeană faţă de petrolul WTI cotat la New York, a ajuns la 15,57 dolari, în uşoară scădere faţă de ieri, când a fost de 15,79 dolari. Aceasta a atins un nivel record de 27,88 dolari pe 14 octombrie