Un europarlamentar român a tras un mare semnal de alarmă cu privire la pericolul care se află în mezelurile pe care le consumăm. Daniel Buda de la PNL a dat detalii despre ce conțin acestea.
Europarlamentarul Daniel Buda a tras un semnal de alarmă asupra pericolului ascuns din mezeluri, susținând că sunt procesatori care în loc de carne pun în mezeluri slănină, zgârci sau organe comestibile.
El a susținut că această practică este posibilă tocmai pentru că legislaţia europeană acceptă acest lucru. Legea este atât de permisivă, încât procesatorii nici măcar nu au obligaţia să treacă pe etichetă procentul de carne care se regăseşte în mezelurile vândute. În final, cei afectați vor fi tot consumatorii, a căror sănătate poate fi afectată pe termen lung.
Ce răspuns a dat Bruxelles-ul
Procentul de carne îl trec doar procesatorii care doresc să facă public acest amănunt. Dintre cei care aleg să menţioneze procentul de carne din mezel, unii includ şi organele comestibile la acest capitol sau alte ţesuturi.
Europarlamentarul Daniel Buda i-a cerut Comisarului European pentru Sănătate și Siguranța Alimentară soluţii pentru ca produsele care nu conţin o cantitate semnificativă de carne să nu mai fie denumite mezeluri, iar oficialul european a transmis că instrumentele sunt chiar în mâinile statului român.
Risc mare pentru sănătate
Pe termen lung, consumul de slănină şi zgârci în loc de carne în mezeluri poate conduce la creşterea colesterolului şi la apariţia bolilor cardiovasculare.
„Din păcate, legislaţia nu este destul de clară pentru producători, iar aceste ambiguităţi care există le permite acestora să completeze conţinutul de carne dintr-un produs de carne cu subproduse ale unităţilor de abatorizare, cum ar fi pielea de pui, de pasăre, emulsia din piele de porc, cartilagii, vase de sânge”, a susținut și Costel Stanciu, preşedintele Pro Consumatori, citat de Antena 3.