Mii de pensii vor fi reclaculate. Totul se va întâmpla din toamna anului 2021. Odată cu intrarea în vigoare a Legii Pensiilor, se anunță mari schimbări pentru pensionari.
„La data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile stabilite pe baza legislației anterioare devin pensii în înțelesul prezentei legi și se recalculează prin înmulțirea numărului total de puncte realizat cu valoarea punctului de referință (…), cu excepția pensiilor stabilite în fostul sistem de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor anterior datei de 1 aprilie 2001 care se recalculează conform art.167 (adică șase luni mai târziu – n.red.)”, scrie în proiectul viitoarei legi.
În cazul în care, în urma recalculării va rezulta o pensie mai mică, se va păstra indemnizația mai avantajoasă.
„În proiectul de lege se precizează că nicio pensie în plată nu va scădea. În cazul în care, în urma recalculării, va rezulta o sumă mai mică decât cea aflată deja în plată, atunci se va menține suma în plată. Nu se modifică vârsta standard de pensionare, nici stagiul minim și nici cel complet”, preciza Ministerul Muncii.
Iată ce schimbări vor avea loc!
-pensiile anticipate din prezent vor deveni pensii pentru limită de vârstă și se vor recalcula, prin adăugarea perioadelor asimilate nevalorificate la stabilirea pensiei și a eventualelor stagii de cotizare realizate până la data recalculării;
-pensiile anticipate parțiale fără diminuare vor deveni pensii pentru limită de vârstă și se vor recalcula prin adăugarea perioadelor asimilate nevalorificate la stabilirea pensiei și a eventualelor stagii de cotizare realizate până la data recalculării;
-pentru drepturile de pensie acordate în perioada 1 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2015, în cazul persoanelor care care au realizat stagii de cotizare atât în sistemul pensiilor militare de stat, cât și în sistemul public de pensii, se va putea cere recalcularea pensiei prin excluderea perioadelor realizate în sistemul pensiilor militare de stat.
De asemenea, sunt și situații generale de recalculare:
„La data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată se transformă, din oficiu, în pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin eliminarea diminuării și, după caz, prin adăugarea eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare ori, după caz, în perioada de suspendare a plății pensiei anticipate și/sau perioadelor asimilate”, scrie în proiectul adoptat de Senat.
Mai mult, pensia de invaliditate va deveni pensie pentru limită de vârstă și se va recalcula prin adăugarea perioadelor de stagiu de cotizare realizat pe durata pensionării de invaliditate.
Și în cazul modificării numĂrului de urmași, pensia se va recalcula.