Totodată, în aceeaşi perioadă, poliţiştii au suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile pentru 3.207 de conducători auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor.

La această acţiune, desfăşurată la nivel naţional, au participat 1.392 de poliţişti rutieri.

Poliţia Rutieră atrage atenţia tuturor participanţilor la trafic să respecte regulile de circulaţie şi să adopte o conduită preventivă, pentru reducerea evenimentelor rutiere nedorite.

De asemenea, poliţiştii recomandă pietonilor să traverseze numai prin locurile special amenajate şi semnalizate, iar în lipsa acestora, pe la colţul străzilor şi numai după ce s-au asigurat şi să evite traversarea străzii în fugă.

Totodată, pietonilor li se recomandă să aştepte mijloacele de transport în comun numai pe trotuare sau refugiile special amenajate, şi nu pe partea carosabilă. După coborârea din mijloacele de transport în comun, nu se traversează strada prin faţa sau prin spatele acestora. Traversarea se realizează numai după plecarea lor din staţie, prin locurile special amenajate, reamintesc poliţiştii.
Sursa: Agerpres