Anunțul a fost făcut într-o postare pe o rețea de socializare Florin Hozoc, directorul firmei Besmax Pharma Distribution, care importă imunoglobulină în România. Potrivit acestuia este ,,doar începutul unui noi episod”.
Firma Besmax Pharma Distribution, este singura care importă în România, Intratect și Pentaglobin, medicamente din gama imunoglobulinelor.
Mesajul integral postat pe Facebook de Florin Hozoc:
,,În sfârșit, se trezește lumea că nu s-a terminat criza de imunoglobulină. Din păcate acesta este doar începutul unui nou episod, poate chiar mai sever decât cel de anul trecut.
Motivele pentru care criza nu s-a terminat sunt simple:
1. Europa traversează cea mai gravă criză de imunoglobulină din ultimii ani, criză agravată de un incident major la una dintre cele mai mari fabrici din UE, unde un lot mare de derivate plasmatice a fost compromis. Reamintesc că reprezentanții PPTA (asociația producătorilor) au susținut anul trecut că nu este criză. Au mințit.
2. Ministerul Sănătății nu a făcut mare lucru… Doar s-a mulțumit să cumpere imunoglobulina vandută la supra-preț de acei producători care au speculat criza și s-au folosit de mecanismul de protecție civilă.
3. Bugetele alocate spitalelor pentru achiziția de imunoglobulină au fost ajustate la nivelul consumului din 2017, anul în care acest produs a fost deficitar. Astfel, spitalele au fost nevoite să se încadreze într-un buget total insuficient, pe care l-au consumat cumpărând produsele venite la prețuri duble, prin mecanismul de protecție civilă. Banii și-așa puțini au fost folosiți pentru tratarea a de două ori mai puțini pacienți. Asta e realitatea!
4. Recomandarea doamnei ministru Sorina Pintea, de a se cumpăra imunoglobulina din banii de spital, este de-a dreptul sinistră. Spitalele abia se descurcă să plătească salariile dublate ale cadrelor medicale; oricât de bun manager ai fi, dacă încasezi aproximativ aceleași tarife pentru serviciile medicale, din care trebuie să plătești salarii duble, e greu de crezut că îți mai rămân bani ca să achiziționezi medicamentele pe care statul ar fi trebuit să ți le deconteze separat, pe programe.
Cu siguranță pare complicat ce vă scriu, dar medicii și ceilalți profesioniști din sănătate înțeleg bine. Doar că toți tac! Tac și acei producători care s-au folosit de criza de imunoglobulină, ca să vândă la prețuri duble, sau ca să oblige statul să deconteze imunoglobuline mai scumpe.
Soluția este ca România să colecteze plasma, prin centre de plasmafereză, private sau de stat, și să o prelucreze pentru a obține produsele care salvează viețile pacienților.
Până atunci, soluția intermediară este organizarea de licitații corecte, prin care să fie aleși minim trei câștigători, în ordinea prețului. Astfel, dacă primul nu onorează comanda în maxim 48 ore, este solicitat următorul.
Sunt deja spitale care au astfel de contracte, dar încă sunt puține.”