Azi se sărbătorește Zămislirea Sfintei Fecioare Maria. Tradiția spune că Sfinții Părinți Ioachim și Ana își doreau foarte mult un copil, pe care nu-l puteau concepe pentru că femeia era stearpă. Așadar, cei doi mergeau constant la templu pentru a se ruga lui Dumnezeu să le ofere un copil.
După o perioadă de rugăciuni neîncetate, Arhanghelul Gavriil s-a pogorât din Ceruri și i-a dat marea veste Sfintei Ana. Acesta i-a spus că va naște o fată, pe Fecioara Maria.
După cum toată lumea știe, Fecioara Maria este cea care l-a adus pe lume pe Mântuitorul nostru, Iisus Hristos.
Din păcate, Ioachim și Ana s-au bucurat de nașterea Mariei abia la bătrânețe, acesta fiind unul dintre cele mai mari miracole creștine despre care scrie în Biblie.
Astăzi, credincioșii pot rosi o scurtă rugăciune în cinste Fecioarei Maria.
Iată și o scurtă rugăciune pe care o poți spune în ziua Zămislirii Fecioarei Maria:
„Astăzi legăturile nerodirii de fii se dezleagă; că Dumnezeu auzind pe Sfinţii şi Drepţii Ioachim şi Ana, mai presus de orice nădejde le-a făgăduit lămurit că vor naşte pe Fiica lui Dumnezeu, din care S-a născut Cel Necuprins, Om făcându-Se, poruncind Îngerului să-i strige: Bucură-te cea Plină de har, Domnul este cu tine!”